În cadrul Forumului Global pentru Conectivitate în Transporturi – 2025, desfășurat la Istanbul, vicepremierul și ministrul transporturilor din Bulgaria, Grozdan Karadzhov, s-a întâlnit cu omologul său macedonean, Alexander Nikolovski, a anunțat Ministerul Transporturilor de la Sofia.
Karadzhov a declarat că Bulgaria lucrează activ la dezvoltarea Coridorului 8 și că până la sfârșitul lunii iulie va fi lansată licitația pentru construirea ultimilor 2,4 kilometri de cale ferată dintre Gyueshevo și „Deve Bair”, la granița cu Macedonia de Nord. Toate procedurile necesare au fost deja finalizate, iar proiectul va beneficia de o finanțare de 69 de milioane de euro din partea Uniunii Europene. Potrivit oficialului bulgar, trenul va ajunge la „Deve Bair” până la sfârșitul anului 2028. În plus, Bulgaria va investi peste 1,5 miliarde de euro în modernizarea liniei feroviare de la Sofia până la frontieră.
Cei doi vicepremieri au convenit să se întâlnească din nou pentru a coordona semnarea unui acord privind construcția unui tunel feroviar între cele două state. De asemenea, au decis să trimită experți la reuniunea dedicată Coridorului nr. 8, organizată în luna iulie de Comisia Europeană.
Redactor: Ivo Ivanov
Tradus și publicat de Iulia BahovskiEchipajul unui vas de marfă sub pavilion camerunez, alcătuit din zece marinari ucraineni, a fost salvat în urma unei operațiuni coordonate de Centrul Maritim de Coordonare din Varna, a declarat șeful acestuia, Rumen Nikolov. Nava „EILEEN” s-a scufundat..
Până pe 10 octombrie, dragorul de mine bulgar Shkval și navele din Grupul de luptă împotriva minelor din Marea Neagră participă la exercițiul multinațional Poseidon-25 , a anunțat Ministerul Apărării. A șaptea activare a Grupului de luptă împotriva..
Camera de Comerț și Industrie a Bulgariei găzduiește astăzi o dezbatere de lucru pe tema „Inteligența artificială: tendințe, reglementări și scenarii de dezvoltare”, informează BTA. La eveniment participă reprezentanți ai ministerelor, ai Adunării..