Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Elevii YES Bulgaria se întorc după un an de studii în liceele din SUA

Foto: U.S. Embassy Sofia

Douăzeci și doi de elevi bulgari care au petrecut ultimul an școlar în licee din Statele Unite, de la Texas până în Vermont, s-au întors acasă. Schimbul a fost organizat de programul YES Bulgaria.

În ultimele luni, adolescenții nu numai că au studiat, dar au și împărtășit tradiții bulgare, cum ar fi baniță (plăcintă), au participat la baluri americane și au câștigat titluri de fotbal american, potrivit paginii de Facebook a Ambasadei SUA la Sofia. Ambasada adaugă că acest schimb favorizează prietenii durabile și un viitor mai puternic pentru ambele țări.

Editor: Miglena Ivanova

Publicat în română de Vlad Mitev




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Trei persoane reținute la protestul de amploare din Sofia; cinci polițiști răniți

Trei persoane, inclusiv un cetățean italian, au fost reținute în timpul protestului de aseară, la care au participat mii de oameni în fața Parlamentului de la Sofia, a anunțat directorul Direcției de Poliție a Capitalei, comisar-șeful Lubomir Nikolov...

publicat în 27.11.2025 la 16:45

În Macedonia de Nord, cititorii sunt familiarizați cu literatura bulgară contemporană, dar nu și cu literatura bulgară clasică

Publicul cititor din Macedonia de Nord este interesat de literatura bulgară în principal datorită operelor scriitorilor contemporani. Autorii mai vechi nu sunt cunoscuți, nici măcar în cercurile literare, a afirmat criticul, traducătorul și lectorul de..

publicat în 27.11.2025 la 14:00

Avertizare de precipitații abundente pentru 12 județe din sudul Bulgariei

Vineri, temperaturile minime vor varia între 4 și 9°C, iar în sud-est vor ajunge până la 12°C. În Sofia se vor înregistra în jur de 6°C. Vremea va rămâne predominant înnorată în următoarele 24 de ore, iar ploi se vor semnala aproape în toată țara. Pe..

publicat în 27.11.2025 la 11:45