Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Adunarea Națională a acceptat demisia lui Kiril Petkov

Foto: BGNES

Cu o majoritate de 197 de voturi și opt „abțineri”, deputații au acceptat demisia fostului copreședinte al Continuăm Schimbarea, Kiril Petkov, din funcția de deputat.

El și-a asumat responsabilitatea politică pentru scandalul de corupție din municipalitatea Sofia, după ce primarii de district s-au plâns de presiuni, iar viceprimarul Nikola Barbutov a fost arestat sub acuzația de corupție și participare la o grupare de crimă organizată, reamintește BNR.

Între timp, într-un interviu acordat bTV, președintele Continuăm Schimbarea, Asen Vassilev, a comentat înregistrarea scursă în presă, care dezvăluie schema de corupție: „Ceea ce am văzut este absolut inacceptabil; domnul Barbutov este responsabil pentru acțiunile sale. În înregistrare se spune că conducerea partidului nu știe despre acest lucru”. Deputatul a mai spus că se efectuează un audit al procedurilor de achiziții publice organizate de primarii partidului și că au fost deja descoperite nereguli, cum ar fi eliminarea ilegală a unor companii.

Redactor: Diana Țankova

Publicare în limba română: Vlad Mitev

Foto: BGNES




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Georg Georgiev

Skopje trebuie să includă bulgarii în constituție, afirmă ministrul de Externe al Bulgariei

„Am discutat de multe ori cu Timcho Moutsounski, ministrul de Externe al Macedoniei de Nord. El cunoaște foarte bine poziția noastră. Rolul său este de a convinge propriul guvern să respecte consensul din 2022”, a declarat ministrul bulgar de Externe,..

publicat în 24.11.2025 la 09:45

Sofia se pregătește să găzduiască cea de-a 66-a Adunare Generală a PABSEC

Mă aștept ca la Sofia, parlamentarii din statele membre ale Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (PABSEC) să ia decizii cu viziune pentru a sprijini cooperarea și dezvoltarea în regiunea Mării Negre. Acest lucru a fost declarat de..

publicat în 21.11.2025 la 20:00

Opoziția cere ocuparea parlamentului

Partidul Continuăm Schimbarea (PP) a cerut organizarea unui protest și blocarea clădirii Adunării Naționale pentru a opri adoptarea bugetului pentru anul viitor. Deputații discută bugetul în prima lectură. PP a primit sprijin pentru ideea sa din partea..

publicat în 21.11.2025 la 18:30