În decursul ultimului an, bulgarii care muncesc în străinătate au trimis peste 1,4 miliarde de euro rudelor și prietenilor din Bulgaria, potrivit datelor Băncii Naționale a Bulgariei. Aceste sume, de care depind mii de gospodării din întreaga țară, sunt în continuă creștere. Odată cu adoptarea monedei euro începând cu 1 ianuarie, aceste transferuri vor deveni mai simple și mai puțin costisitoare.
„În primul rând, comisioanele de tranzacție vor fi mai mici. În prezent, când se trimit euro, aceștia sunt convertiți în leva, iar gospodăriile sunt obligate să aibă două conturi, unul în euro și unul în leva. Acestea sunt, de asemenea, comisioane lunare. În al doilea rând, există o diferență de curs de 2-5% la schimbul valutar și toate costurile de tranzacție”, a declarat pentru BNT finanțistul Ilian Naskov.
Odată cu trecerea la moneda unică europeană, familiile din Bulgaria vor putea beneficia și de sistemul SEPA, ceea ce înseamnă transferuri bancare instantanee, la costuri similare celor pentru transferuri interne – în jur de 1,50 euro. Pentru banii trimiși din țări terțe, din afara zonei euro, va exista o singură conversie valutară, spre exemplu din lire sterline sau dolari direct în euro, explică același expert.
Editor: Ivo Ivanov
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Imperiul Celest, „fabrica lumii” – aceasta este China, a doua cea mai mare economie a globului. Puterea asiatică își extinde în mod activ influența economică la nivel mondial, cu inițiativa O Centură, un Drum ca apogeu al acestor eforturi, prin care..
Guvernul a aprobat modificările aduse Legii apărării și forțelor armate. Modificările vor introduce cursuri de afaceri militare și apărare în colegiile profesionale. Această pregătire va fi recunoscută ca fiind echivalentă cu competențele și calificările..
Un nou incendiu de proporții a izbucnit în Munții Rila, a raportat BTA, citând poliția din orașul Kyustendil. Incendiul se află la o altitudine de aproximativ 2.200 m, în zona de deasupra râului Iliina, în zona în care se află Mănăstirea Rila, dar este..
Li se spune NEET (Not in Education, Employment or Training) – tineri între 16 și 29 de ani care nu sunt nici la școală, nici angajați, nici implicați..
Răspunsul imediat al instituțiilor la un accident naval maritim este simulat în cadrul unui exercițiu care are loc astăzi, la ora 10:00, în Golful Burgas...
Incendiul din municipiul Svilengrad a fost localizat. Acest lucru a fost anunțat la Radio Național Bulgar de Anelia Gheorghieva, viceprimarul..