Procuratura din Sofia conduce o anchetă preliminară privind contractul dintre Bulgargaz și compania turcă de stat Botaș, a anunțat centrul de presă al procuraturii. Se iau măsuri la Ministerul Energiei, la companiile Bulgargaz și Bulgartransgaz, precum și la adresele unor persoane fizice.
Ministrul Energiei, Jecio Stankov, a dispus cooperarea deplină cu ancheta condusă în comun de Parchet și Comisia Anticorupție, a anunțat Ministerul Energiei. Toate documentele și informațiile disponibile vor fi furnizate.
Contractul de furnizare a gazelor naturale cu Botaș are o durată de 13 ani și, în cazul în care capacitatea de furnizare rezervată nu este utilizată, Bulgargaz plătește părții turce peste 500.000 de euro pe zi. Contractul a fost semnat la sfârșitul anului 2022.
Redactor: Ivo Ivanov
Publicare în limba română: Vlad Mitev
Foto: Nikolai Hristov
„Președintele Parlamentului nu are dreptul să se pronunțe în mod unilateral asupra unui referendum național” , reiese dintr-o decizie a Curții Constituționale în legătură cu refuzul fostei președinte a Parlamentului, Natalia Kiselova, de a înainta spre..
„Condamnările pentru corupție la nivel înalt în Bulgaria, au fost până acum limitate. Este nevoie de un progres durabil în combaterea acesteia”, a declarat Comisarul european pentru justiție, Michael McGrath după reuniunea Consiliului UE pentru Afaceri..
Bulgaria nu are condiții suplimentare din partea Statelor Unite pentru intrarea în vigoare a derogării de la sancțiunile impuse Lukoil, a declarat ministrul Energiei, Jecio Stankov, pentru BNT. Dacă este necesar, amânarea sancțiunilor împotriva Lukoil..