Ministrul Finanțelor din Bulgaria, Temenujka Petkova, a anunțat că Bulgaria se așteaptă să îndeplinească din nou criteriul de inflație al zonei euro în luna iunie. Potrivit ministrului Petkova, inflația lunară pentru iunie a fost de 0,4% față de luna mai, când inflația a fost de 0%. De la începutul anului 2025 până în prezent, inflația se situează la 2,4%, a declarat ministrul Petkova.
“Inflația în Bulgaria rămâne în limitele criteriilor de stabilitate a prețurilor”, a declarat guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei, Dimitar Radev, într-un interviu acordat Econostream Media. “Previziunile privind inflația în zona euro rămân supuse unei incertitudini considerabile. Pe baza datelor actuale, nu se poate exclude o scădere temporară, dar presiunile subiacente, în special din partea salariilor și serviciilor, rămân evidente”, a adăugat Dimitar Radev, comentând situația din Bulgaria și din zona euro.
Editat de Ivo Ivanov
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Foto: BTA
Bulgaria intensifică măsurile de securitate pe uscat, pe apă și în aer – inclusiv cu un sistem de apărare împotriva dronelor, la sediile Lukoil de pe teritoriul său, a anunțat serviciul de presă al guvernului. Agenția de Stat pentru Securitate..
Comisia Europeană a decis să rețină 215 milioane de euro din a doua tranșă de plată către Bulgaria în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, au transmis pentru BNR reprezentanți ai Comisiei. Țara va primi 439 de milioane de euro. Reținerea..
Premierul Rosen Jeliazkov și vicepremierul Tomislav Doncev au anulat ședința de astăzi a Consiliului Național Tripartit privind proiectul de buget pentru 2026, după ce mediul de afaceri a decis, în mod fără precedent, să nu participe la discuții. Potrivit..
Grupul KBC se așteaptă ca economia bulgară să crească puțin mai mult anul viitor în comparație cu previziunile anterioare, potrivit concluziilor ultimelor..