Demonstrațiile în sprijinul primarului din Varna, Blagomir Koțev, se vor intensifica miercuri seara, extinzându-se dincolo de Bulgaria în patru mari orașe europene. Organizatorii protestelor au declarat că mitingurile vor avea loc simultan, la ora locală 18:30, în Sofia, Berlin, München, Bruxelles și Londra.
Koțev a fost reținut săptămâna trecută în urma unei operațiuni a Comisiei Anticorupție din Bulgaria. El a fost acuzat de participare la o grupare criminală organizată, abuz în serviciu, corupție și spălare de bani.
Coaliția de centru Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată a condamnat cazul ca fiind un ”atac țintit și coordonat împotriva autorităților democratice din Varna”, acuzând procurorii, poliția și justiția că sunt folosite pentru a destabiliza administrația locală.
”Protestul nostru este în sprijinul lui Blagomir Koțev și al familiei sale și împotriva standardelor duble ale justiției”, a declarat Diliana Velicikova, organizatoare a demonstrației de la Berlin și membră a comunității bulgare locale, într-un interviu acordat Radio Național Bulgar.
”Ne adunăm pentru a apăra legea și justiția în Bulgaria. Chiar dacă nu locuim în Bulgaria, suntem puternic legați de această țară. Această arestare umilitoare este doar ultima dintr-o serie de cazuri similare”, a spus ea, adăugând că problema depășește sfera politică și ar trebui să preocupe toți cetățenii bulgari.
Redactor: Miglena Ivanova
Publicat în limba română de Vlad Mitev
Președintele Rumen Radev a emis decrete prin care a numit ambasadori în Slovacia, Serbia și Tunisia. Snejana Ivanova Ioveva-Dimitrova a fost numită ambasador în Slovacia, Anghel Aleksandrov Anghelov în Serbia, iar Boryana Ivanova Simeonova în Tunisia...
Prim-ministrul Macedoniei de Nord și liderul partidului de guvernământ VMRO-DPMNE, Hristijan Mickoski, a acuzat din nou Sofia că nu respectă drepturile „minorității macedonene” din Bulgaria. La inaugurarea sediului Asociației VMRO-DPMNE Albania din..
„Momentul pentru un referendum privind euro a trecut irevocabil”, a declarat vicepreședintele Iliana Iotova, a raportat BGNES. „Nu văd niciun motiv pentru ca președintele Rumen Radev să retrimită parlamentului propunerea sa privind un referendum privind..