Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Guns N’ Roses a interpretat cele mai mari hituri ale sale într-un spectacol extraordinar la Sofia

Foto: Daniel Dimitrov

3 ore și 10 minute, 31 de piese și peste 40.000 de fani. Acestea sunt statisticile revenirii Guns N’ Roses la Sofia, pe 21 iulie, la Stadionul Național Vasil Levski, a raportat BTA. Nenumărate chitare au trecut prin mâinile lui Slash în timpul spectacolului, iar Axl Rose a fost neobosit pe scenă. Trupa a oferit un spectacol de lumini și multimedia de clasă mondială.

Trupa americană de hard rock a urcat pe scenă puțin înainte de ora 19:20 și, sub soarele torid al lunii iulie, a deschis concertul cu piesa Welcome to the Jungle. După alte 18 piese, Axl Rose i-a predat microfonul lui Duff McKagan pentru coverul piesei Thunder and Lightning, lansată de Thin Lizzy în 1983. Adresându-se stadionului în delir, Axl Rose a spus: „Vă mulțumim că ne faceți să ne simțim ca acasă”.

Înaintea capului de afiș, publicul a fost încălzit de un set de 40 de minute al trupei americane Public Enemy. Guns N’ Roses a cântat pentru prima dată în Bulgaria în iulie 2012, la festivalul Sofia Rocks.

Editat de Ivo Ivanov

Publicat și tradus de Vlad Mitev

Foto: Daniel Dimitrov




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Zboruri regulate din Sofia către SUA sunt preconizate începând cu primăvara anului 2026

Primele zboruri regulate directe între Bulgaria și Statele Unite sunt preconizate să înceapă în aprilie 2026, a declarat ministrul Transporturilor și Comunicațiilor, Grozdan Karagiov, în cadrul discuției naționale „Turism și conectivitate aeriană:..

publicat în 24.10.2025 la 15:30

Un poem bulgar participă la expoziția ”EU Poetry-Verses Across Borders” din Qatar

Bulgaria a participat la expoziția internațională intitulată „EU Poetry-Verses Across Borders”, a anunțat Ambasada Bulgariei la Doha pe Facebook. Evenimentul a fost organizat de Centrul de Diplomație Publică Katara și Delegația Uniunii Europene în..

publicat în 24.10.2025 la 14:45

Institutul de Agricultură din Kiyustendil sărbătorește cu degustarea unor noi soiuri de mere

Institutul de Agricultură din Kiyustendil marchează astăzi Sărbătoarea științei agricole printr-o degustare de noi soiuri și hibrizi de mere, a declarat pentru BTA directoarea instituției, conf. dr. Iliana Krișkova. Agricultorilor le vor fi prezentate..

publicat în 24.10.2025 la 10:30