Asociația Școlilor Bulgare din Străinătate (ASBS) organizează cea de-a XVIII-a conferință anuală la Veliko Tarnovo, reunind membri din întreaga lume.
Motto-ul conferinței din acest an este „Învățând prin joacă! Jucându-ne învățând!”, iar cel mai mare forum anual al organizației va reuni reprezentanți ai instituțiilor de învățământ bulgare din străinătate, care vor analiza anul școlar trecut și vor stabili prioritățile pentru anul următor.
Conferința este găzduită de Universitatea „Sf. Chiril și Metodiu” din Veliko Tarnovo. Discuțiile au început cu interpretarea imnului național bulgar de către un grup folcloric, în cadrul Primului Festival al Ansamblurilor de Dans Bulgar din Străinătate, care începe în această seară la Veliko Tarnovo.
Președinta ASBS, Petya Țaneva, a predat conducerea lui Zornița Gogan, directoarea școlii bulgare „Raina Kneaginea” din Dublin. Gogan a subliniat misiunea comună a membrilor asociației de a păstra limba, cultura și identitatea națională bulgară în rândul copiilor din diaspora bulgară.
Printre participanți s-au numărat scriitoarea Zdravka Evtimova, șefa Agenției Executive pentru Bulgarii din Străinătate Raina Mangiucova, directorul general al Radioului Național Bulgar (BNR) Milen Mitev, directoarea Departamentului pentru Educația Bulgarii din Străinătate și Rețeaua Școlară din cadrul Ministerului Educației și Științei Vania Balcva, și prof. univ. dr. Anna Ivanova, prorector al Universității din Veliko Tarnovo.
Dna Mangiucova a subliniat importanța ASBS ca prima organizație care a reunit comunitățile bulgare din diferite părți ale lumii.
Dl Mitev, a cărui organizație a fost partener media al conferinței, a subliniat importanța educației în construirea unei societăți de succes. El a descris școlile bulgare din străinătate ca o legătură vitală între patria mamă și milioanele de bulgari care trăiesc peste hotare, adăugând că este datoria unui mijloc de informare în masă precum BNR să contribuie la asigurarea că vocile lor sunt auzite.
Compilat de Miglena Ivanova pe baza textului lui Krasimir Martinov
Publicare în limba română: Vlad Mitev
Fotografii de Krasimir Martinov
Se preconizează că peste 80% dintre bulgari vor începe să utilizeze inteligența artificială în următorii trei ani, în toate grupele de vârstă. Astăzi, este aproape imposibil să găsești un elev bulgar care să nu apeleze la ChatGPT atunci când își..
Sâmbătă, temperaturile minime vor fi între 3 și 8 °C, iar pe litoralul Mării Negre vor ajunge până la 10 °C. La Sofia, temperatura va fi de aproximativ 3 °C. În timpul zilei va fi soare, cu nori înalți răzleți. Înainte de prânz, va fi ceață în câmpie...
Israelul a anunțat că a identificat cadavrele ostaticilor Sahar Baruch și Amiram Kuper. Acestea au fost predate de Hamas în seara zilei de 30 octombrie Crucii Roșii din Gaza, a raportat BTA. „În urma procesului de identificare efectuat la Institutul..
34% dintre bulgari cred că există viață după moarte, în timp ce 50% nu cred. Datele provin dintr-un sondaj realizat de Trend în numele ziarului 24 Ore...
Muzeul Regional de Istorie din Burgas marchează astăzi Ziua Internațională a Mării Negre prin deschiderea expoziției intitulate „Marea Neagră – unică și..
Sâmbătă, temperaturile minime vor fi între 3 și 8 °C, iar pe litoralul Mării Negre vor ajunge până la 10 °C. La Sofia, temperatura va fi de aproximativ 3..