Calitatea de membru al Uniunii Europene și viitoarea adoptare a monedei euro sprijină instituțiile din Bulgaria și consolidează reziliența guvernării. Cu toate acestea, corupția continuă să fie o provocare majoră, se arată în cel mai recent raport periodic despre Bulgaria publicat de agenția internațională de rating „Moody’s Ratings”.
Raportul subliniază că, deși economia bulgară este de dimensiuni reduse, acest aspect este parțial compensat de nivelurile relativ ridicate ale veniturilor. Totuși, îmbătrânirea populației și infrastructura slab dezvoltată constituie slăbiciuni structurale ale economiei.
Printre principalele beneficii ale adoptării monedei euro, raportul menționează eliminarea riscului valutar pentru datoria denominată în euro și supravegherea directă a marilor creditori de către Banca Centrală Europeană. Aceste avantaje au fost deja reflectate în ratingul de credit al Bulgariei, care rămâne la nivelul Baa1, atât pe termen lung, cât și pe termen scurt.
Deși guvernul de la Sofia a înregistrat progrese în ceea ce privește implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență, Bulgaria continuă să rămână în urma majorității statelor membre ale UE în privința aplicării concrete a măsurilor asumate, avertizează Moody’s.
Totodată, raportul atrage atenția că presiunile fiscale vor crește în următorii ani, ca urmare a cheltuielilor pentru apărare și a investițiilor în sectorul energetic. Se estimează că deficitul bugetar se va menține la un nivel moderat, în jur de 3% din PIB. În ceea ce privește perspectivele de creștere economică, Moody’s notează că aceasta va fi susținută în continuare de consumul privat solid din Bulgaria.
Tradus și publicat de Iulia BahovskiUn forum de afaceri cu tema „Bulgaria – China: cooperare în sectorul automo” are loc pe 26 noiembrie la Sofia. Evenimentul este organizat de Camera de Comerț și Industrie a Bulgariei (BTPP) și de Ambasada Republicii Populare Chineze în Bulgaria...
Liderul GERB, Boiko Borisov, a declarat în culisele Parlamentului că Bulgaria va adera la zona euro la 1 ianuarie, indiferent de protestele organizate de reprezentanții PP-DB. El a comentat apelurile opoziției la proteste împotriva bugetului pentru anul..
Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI) a încheiat Consultarea pe baza Articolului IV pentru Bulgaria în anul 2025. În procedura privind evaluările și recomandările adresate statelor membre ale FMI se arată că cererea internă continuă..