Fanii jazzului știu deja – Bansko devine capitala jazzului din Bulgaria în plină vară! Anul acesta, pentru prima dată, festivalul va dura zece zile – între 1 și 10 august. Cea de-a 28-a ediție a Festivalului de Jazz de la Bansko va reuni unii dintre cei mai buni artiști de pe scena jazzului bulgar și internațional.
La poalele Munților Pirin, jazzul va prinde viață pe scena principală, pe scena mondială, pe scena tinerelor talente, în Academia de Jazz și în diverse locuri din orașul montan. Publicul va avea chiar ocazia să vadă copii care fac primii pași în lumea jazzului.

Evenimentele din cadrul forumului muzical sunt numeroase și variate, dar în centrul atenției se află artiștii, printre care se numără vedete precum: John Beasley Trio, Gabriel Palatchi Trio, Catherine Russell Trio, Nils Landgren Funk Unit, Anat Cohen Quartetinho, Dimitris Vassilakis, Sultan Stevenson Trio, Ken Okada Group cu Hristo Vitchev ft YOYOKA, New York Voices, Jerry Bergonzi și George Garzone Quintet cu Peter Slavov etc.
Bogata participare bulgară include diverse proiecte cu mulți artiști îndrăgiți, precum: Camellia Todorova, Hristo Yotsov, Anghel Demirev, Velislav Stoyanov, Mihail Yosifov, Dimitar Liolev, Borislav Yasenov, Stoyan Yankulov, Arnau Garrofé și mulți alți muzicieni consacrați și talentați.

Unul dintre aceștia este acordeonistul Kaloyan Kumanov, care, împreună cu Kaloyan Kumanov Quintet, va prezenta proiectul „Accordion Impressions”. Stilul său muzical neconvențional îmbină jazzul, tangoul, muzica etnică, rockul progresiv și bluesul. Compoziția sa „Yngwienyada” este inspirată de renumitul chitarist Yngwie Malmsteen, cunoscut pentru stilul său neoclasic heavy metal. Folosind elemente din mai multe piese ale lui Malmsteen, împreună cu muzica muzicianului grec Panos Arvanitis, bulgarul Kaloyan Kumanov adaugă propria sa notă muzicală pentru a crea „Yngwienyada”.

”Nimeni nu a cântat vreodată muzica lui Yngwie la acordeon. Sunt primul muzician din lume care cântă rock progresiv la acordeon. M-am impus deja în acest stil”, spune muzicianul.

Talentul său l-a impresionat chiar pe Yngwie Malmsteen, care, după ce a ascultat „Yngwienyada” de Kaloyan Kumanov, a exclamat: „Felicitări acestui tip! Este diferit!”
Editat de Dilyana Traceva
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Fotografii: arhiva BGNES; banskojazzfest.bg; facebook.com/BanskoJazz; arhiva personală a lui Kaloyan Kumanov
În ultimii 14 ani, Mihaela Fileva s-a impus ca una dintre cele mai de succes tinere cântărețe și a câștigat inimile unui public larg. Acum, ea a pregătit un concert grandios la Sala nr. 1 a Palatului Național al Culturii din Sofia, pe 22 octombrie,..
Unul dintre momentele muzicale importante ale sezonului este concertul Orchestrei Gipsy balKan din Barcelona (BGKO). Pe 22 octombrie, în Plovdiv, ansamblul internațional de muzicieni va susține un concert incendiar, care va depăși granițele genurilor și..
Papi Hans încălzește toamna rece cu noua sa melodie – fierbintea bachata latino-americană ”Nevinna” (Inocentă). Aceasta vine după o serie de balade și este primul single de pe viitorul său album intitulat ”Soarele”. Potrivit cântărețului, acesta va fi un..
L-am remarcat pe Momcil Kosev pentru prima dată când am făcut cunoștință cu trupa SoulBmoll, în care este chitarist, vocalist și principalul compozitor...