Aeroportul Burgas a întâmpinat cu o ceremonie oficială pasagerul cu numărul un milion pentru acest sezon estival. Germanca Stefanie Cruzpe a aterizat pe 31 iulie cu un zbor din Leipzig. Cruzpe a declarat că este pentru prima dată în Bulgaria, unde va petrece o săptămână de vacanță în Nessebar împreună cu familia.
În timpul verii se așteaptă o creștere de peste 50% a numărului de turiști din Germania, a anunțat directorul aeroportului, Vasil Atanasov. Este posibil ca această creștere să ajungă la 70% față de anul precedent. „Cu o săptămână mai devreme, am întâmpinat pasagerul cu numărul un milion. În 2024, acest lucru s-a întâmplat pe 7 august”, a spus Atanasov, adăugând că în 2025 aeroportul se așteaptă la o creștere a numărului de pasageri cu aproximativ 4% față de 2024.
Cel mai mare flux de pasageri în Burgas în acest sezon provine din Polonia, Marea Britanie, Cehia, Germania și Israel, transmite Radio Burgas.
Tradus și publicat de Iulia BahovskiPe 17 septembrie, Biserica Ortodoxă Bulgară cinstește memoria Sfintei Mucenițe Sofia și a celor trei fiice ale sale, Vyara, Nadejdă și Lubov (Credință, Speranță și Iubire), care au murit ca martire în numele credinței lor în Hristos în secolul I d.Hr...
Hisarya este primul oraș bulgăresc care se alătură Asociației Europene a Orașelor Termale Istorice, informează BTA. Primarul municipalității, Iva Valcheva, a anunțat vestea la cel de-al 12-lea congres anual al Uniunii Bulgare de Balneologie și Turism SPA..
În timpul vizitei oficiale a delegației guvernului bulgar în Muntenegru, a avut loc o întâlnire între miniștrii turismului din Bulgaria și Muntenegru, Miroslav Borshosh și Simonida Kordic. Printre principalele subiecte a fost inițiativa „Destinația..