Tribunalul regional din Veliko Tarnovo a stabilit o cauțiune de peste 20 000 de leva (10 000 de euro) pentru cetățeanul român acuzat de accidentul în care au fost implicate trei mașini în Pasul Republicii, a informat BTA. În accident au fost rănite 6 persoane, printre care și copii.
Cererea inițială a procuraturii regionale a fost de punere sub arest preventiv. Motivele au fost că cetățeanul român, în timp ce conducea mașina în direcția Gurkovo, a încălcat regulile din Codul rutier, intrând pe contrasens și provocând un accident rutier. Decizia poate fi supusă apelului.
Redactor: Ivo Ivanov
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Un basorelief dedicat poetului și publicistului român Mihai Eminescu va fi inaugurat pe 25 iulie în stațiunea bulgară Sveti Vlas. Ceremonia va avea loc pe Aleea Popoarelor, a anunțat primarul Ivan Nikolov, citat de agenția BTA. La eveniment sunt..
Nava română care studiază curățenia Dunării acostează lângă Ruse, în Bulgaria Nava REXDAN, care efectuează un studiu la scară largă asupra configurației și dinamicii Dunării - de la Marea Neagră până la Viena, a acostat în apropierea orașului Ruse, din..
În cadrul unei ceremonii desfășurate în orașul Constanța, Bulgaria a predat României comanda Grupului naval de luptă împotriva minelor din Marea Neagră (MCM Black Sea), a anunțat centrul de presă al Ministerului Apărării. Principiul comenzii prin..