După luni de inflație scăzută și chiar deflație temporară în aprilie anul acesta, conform statisticilor naționale oficiale, tendința s-a inversat brusc. Pe 15 iulie 2025, la doar câteva zile după ce Bulgaria a primit undă verde de la Bruxelles pentru aderarea la zona euro, Institutul Național de Statistică a publicat date conform cărora inflația anuală la sfârșitul lunii iunie era de 4,4% – adică un nivel record în ultimii doi ani.
Dar să privim situația dintr-o altă perspectivă: oare simpla așteptare a creșterii prețurilor îi determină pe comercianți să majoreze prețurile pe care le plătim noi, consumatorii?
De fapt, termenul corect este „economia așteptărilor” și este una dintre regulile de bază ale științei economice. Adică, procesele sunt dictate de ceea ce oamenii – atât consumatorii, cât și comercianții – se așteaptă să se întâmple. Pe lângă cazul actual al creșterilor de prețuri, acest lucru se aplică și în cazul în care consumatorii, de exemplu, se așteaptă la o deteriorare a situației economice, adică încep să economisească și să consume mai puțin, ceea ce duce de fapt la deteriorarea situației din cauza reducerii consumului, respectiv a activității economice. Când starea de spirit și așteptările sunt pozitive, urmează un vârf al consumului.
Procesul este deja clar vizibil în țara noastră, spune antropologul social Haralan Alexandrov.
”Este absolut cert că există un astfel de efect. Este vorba de o profeție care se autoîmplinește, un fenomen binecunoscut nu numai în sfera economică. În opinia mea, nu există nicio îndoială că așteptările masive privind creșterea prețurilor determină deja creșterea prețurilor. Dacă ești comerciant cu amănuntul și ai stocuri în depozit, un comportament absolut normal este să începi să le ascunzi sau să crești prețurile, crezând că toți ceilalți vor face la fel.”
Domnul Alexandrov dă un exemplu cu prețurile imobiliare, care, în ciuda „bulei” despre care se vorbește de ani de zile, au crescut din ce în ce mai mult în ultimele luni.
”În acest sens, intervenția statului, criticată din perspectiva unei piețe ideale, are o logică, dar cred că toți am ajuns la convingerea că nu există o piață autoreglementată. Politica pătrunde extrem de puternic și distructiv în toate sferele vieții. A devenit clar că „regulile” pieței sunt impuse dintr-o poziție de putere”, subliniază antropologul social.
Cu toate acestea, Krasen Stancev, economist, fondator al Institutului pentru Economie de Piață, lector la Universitatea din Sofia și deputat în Marea Adunare Națională în perioada 1990-1991, are o opinie diferită.
”Așteptările sunt generate de ceea ce spun politicienii: «ne așteptăm la creșterea prețurilor și de aceea vom controla speculațiile». În momentul în care spun acest lucru și încep să elaboreze o lege privind controlul, oamenii încep să crească prețurile. Imaginați-vă că trebuie să vindeți ceva și știți că vor veni să vă controleze în orice moment. Veți crește prețurile în avans și, când va trebui să pună în aplicare Legea privind adoptarea euro, nimeni nu vă va amenda pentru că ați acordat o reducere. Deci, acesta este, practic, principalul factor care determină creșterea prețurilor, dacă există unul”, a declarat Stancev pentru Radio Bulgaria, adăugând că introducerea euro nu contribuie în niciun fel la creșterea inflației:
”Euro în sine nu afectează în niciun fel prețurile. Pentru că în cazul Bulgariei, la fel ca în Lituania, Estonia și Letonia, leva este în zona euro (adică are un sistem de paritate fixă).”
În condițiile actuale, este inadecvat să ne gândim la un fel de lege privind speculațiile, spune economistul.
Potrivit sociologului Kâncio Stoicev, gândirea pozitivă, adică așteptarea că ceva se va întâmpla, este un factor important în procesele economice. În acest caz, însă, acesta nu este principalul motiv al creșterii prețurilor.
”În ceea ce privește așteptările legate de euro, nu este nevoie de psihologie, deoarece există alte mecanisme economice. Euro nu este introdus pentru prima dată. Noi suntem doar un alt caz și un caz tardiv. Faptul că politicienii mint adesea nu este ceva nou, deoarece aceasta este profesia lor.”
El prevede că inflația va atinge nivelul maxim în primăvara anului 2026. De aceea, intențiile statului de a controla procesele inflaționiste și încercările de speculație sunt complet rezonabile și o practică acceptată peste tot în Europa, potrivit lui Stoicev.
”Este dificil de prevăzut dacă acest lucru va duce la tensiuni sociale, dar este mai probabil că da. Acest lucru se datorează faptului că adoptăm euro într-un moment nepotrivit. Europa se află într-un moment de declin al dezvoltării sale și, din punct de vedere politic, traversează o criză foarte gravă. Deoarece este absolut clar că nu se poate dezvolta în acest fel, este necesară o reformă generală”, afirmă sociologul. El subliniază, de asemenea, acordul „umilitor”, în opinia sa, dintre președinta CE, Ursula Von der Leyen, și președintele SUA, Donald Trump, încheiat în urmă cu câteva zile.
În cele din urmă, marea încercare pentru a vedea dacă Bulgaria îndeplinește cu adevărat criteriile financiare ale Bruxelles-ului, dar și ale propriilor cetățeni, va fi actualizarea bugetului pentru perioada 2020-2025. Potrivit experților, aceasta nu va fi o sarcină ușoară.
Autor: Ivan Ghergov
Publicare în limba română: Vlad Mitev
Fotografii: iStock Photo, BGNES, BTA, BNR
Guvernul bulgar a aprobat crearea unei societăți pe acțiuni deținute în totalitate de stat, descrisă oficial ca o entitate cu acționar unic cu participare de stat, care va opera o nouă rețea de magazine cu amănuntul numită Magazin za Horata („Magazinul..
Comisia pentru Protecția Concurenței a lansat un sondaj privind piața produselor alimentare de bază pentru a afla motivele creșterii prețurilor la aceste produse. În acest scop, organismul antimonopol a solicitat lanțurilor de retail date complete..
Ministrul Agriculturii, Georgi Tahov, a avut o întâlnire online cu viceministrul Agriculturii din România, Violeta Mushad, și secretarul general al Ministerului Agriculturii din Grecia, Spiros Protopsalti. Potrivit ministerului bulgar, s-a discutat..
Ministrul Agriculturii, Georgi Tahov, a avut o întâlnire online cu viceministrul Agriculturii din România, Violeta Mushad, și secretarul general al..
Comisia pentru Protecția Concurenței a lansat un sondaj privind piața produselor alimentare de bază pentru a afla motivele creșterii prețurilor la aceste..
Guvernul bulgar a aprobat crearea unei societăți pe acțiuni deținute în totalitate de stat, descrisă oficial ca o entitate cu acționar unic cu participare..