Ansamblul folcloric „Banski Fukli” a reprezentat cu succes orașul Bansko și Bulgaria la Festivalul Internațional de Folclor desfășurat la Zakopane, în Polonia, potrivit unei postări pe pagina oficială de Facebook a Ambasadei Bulgariei la Varșovia.
Evenimentul a reunit ansambluri folclorice autentice din 16 țări montane de pe tot globul, iar prestația participanților bulgari a captivat nu doar publicul, ci și juriul, care le-a acordat cel mai mare punctaj din competiție. Grupul „Banski Fukli” a fost distins cu prestigiosul premiu „Toporul de Aur”, cea mai înaltă recunoaștere a festivalului.
La spectacol au asistat consulul onorific al Bulgariei la Cracovia, Wiesław Nowak, și Wanda Stepnjak-Mincheva, directoarea Școlii duminicale bulgare „Dora Gabe” din Cracovia, ambii felicitând ansamblul pentru performanța lor remarcabilă. La eveniment a fost prezent și cunoscutul săritor cu schiurile bulgar Vladimir Zografski, care a urmărit spectacolul live.
Primarul orașului Bansko, Stoycho Banenski, a transmis un mesaj de felicitare pe rețelele sociale, în care a lăudat ansamblul și pe coregrafa Raina Asseva pentru interpretarea excepțională:
„Am avut ocazia să trăiesc această emoție și sunt mândru că puterea și energia Pirinului și a orașului Bansko au fost prezentate în cel mai frumos și mai bun mod posibil și au cucerit inimile publicului din Zakopane cu cântece și dansuri, cu interpretarea autentică a unui obicei sacru – Nunta veche din Bansko.”
Tradus și publicat de Iulia BahovskiUnic nu numai în Balcani, ci în toată Europa – acesta este muzeul subteran al mineritului din Pernik, situat la aproximativ 30 de kilometri de capitala Bulgariei, Sofia. Este construit într-o mină reală, cunoscută odinioară sub numele de „Minele Vechi”...
Renumitul poet și traducător bulgar Kiril Kadiiski a încetat din viață la vârsta de 78 de ani, a anunțat editura Colibri pe pagina sa de Facebook. ”O veste devastatoare ne-a parvenit în ultima zi a lunii august. Prietenul nostru Kiril Kadiiski a..
Scriitorul Georgi Gospodinov va primi marele premiu al festivalului literar central-european Vilenica din Slovenia. Cea de-a 40-a ediție, care poartă tema „Brave New World”, se va desfășura în perioada 8–13 septembrie în orașele slovene Ljubljana și Nova..
Unic nu numai în Balcani, ci în toată Europa – acesta este muzeul subteran al mineritului din Pernik, situat la aproximativ 30 de kilometri de capitala..
Renumitul poet și traducător bulgar Kiril Kadiiski a încetat din viață la vârsta de 78 de ani, a anunțat editura Colibri pe pagina sa de Facebook. ”O..
Scriitorul Georgi Gospodinov va primi marele premiu al festivalului literar central-european Vilenica din Slovenia. Cea de-a 40-a ediție, care poartă tema..