Scriitorul Georgi Gospodinov va primi marele premiu al festivalului literar central-european Vilenica din Slovenia. Cea de-a 40-a ediție, care poartă tema „Brave New World”, se va desfășura în perioada 8–13 septembrie în orașele slovene Ljubljana și Nova Gorica (aceasta din urmă fiind Capitală Europeană a Culturii în 2025, împreună cu orașul italian vecin Gorizia), precum și în Trieste, Italia. Anunțul a fost făcut pe site-ul Ambasadei Bulgariei în Slovenia.
Fanii câștigătorului bulgar al Premiului Internațional Booker 2023 îl vor putea întâlni pe Georgi Gospodinov în cadrul a patru evenimente: pe 10 septembrie (miercuri), la ora 19:00, la Galeria de Artă Contemporană Cukarna din Ljubljana; pe 11 septembrie (joi), la ora 18:00, în Trieste, la librăria San Marco; pe 12 septembrie (vineri), la ora 20:00, la noul Centru EPIC din Nova Gorica – în parteneriat cu cea de-a 10-a ediție a Festivalului Orașul Cărților; iar pe 13 septembrie (sâmbătă), la ora 18:00, la ceremonia de decernare a prestigiosului Premiu Vilenica în peștera cu același nume din Loka, în sud-vestul Sloveniei.
La prima seară literară, invitatul special din Bulgaria va urca pe scenă alături de câțiva dintre laureații anteriori ai premiului – Ilma Rakusa (Elveția), Dragan Velikić (Serbia), László Krasznahorkai (Ungaria) și Mila Hauková (Slovacia), care vor citi fragmente din creațiile lor. Intrarea este liberă.
Georgi Gospodinov devine astfel al treilea scriitor bulgar care primește Premiul Vilenica în cei 40 de ani de existență ai festivalului, după Ilija Trojanov (în 2018) și poetul Rumen Leonidov (în 2012). În 2020, tânărul poet și dramaturg Yasen Vasilev a fost distins cu premiul-bursă comun al festivalului și al Inițiativei Central-Europene.
Publicul sloven îl cunoaște deja pe Gospodinov datorită participărilor sale anterioare la Festivalul Vilenica, precum și la Zilele Poeziei și Vinului din Ptuj (2010) și la festivalul Fabula (în 2006, 2015 și 2024).
Tradus și publicat de Iulia BahovskiAcademia Bulgară de Științe (ABS) va marca astăzi Ziua Iluminiștilor Naționali printr-o ceremonie solemnă și o expoziție specială, informează BTA. Evenimentul va fi deschis de prof. Evelina Slavcheva, președintele academiei, iar prof. Ivan Granitski va..
Ambasada Bulgariei în Japonia, în parteneriat cu Universitatea de Studii Străine din Tokyo, organizează cea de-a treia ediție a concursului de oratorie în limba bulgară din Țara Soarelui Răsare. Evenimentul este programat pentru 14 decembrie, la Tokyo,..
Volumul „Povești din folclorul din Korten, adunate din Bulgaria și Moldova” va fi lansat pe 30 octombrie 2025 (joi), de la ora 18:30, la Centrul Cultural Bulgar din strada Veslets nr. 13 din Sofia. Cartea a fost publicată de Universitatea de..
Academia Bulgară de Științe (ABS) va marca astăzi Ziua Iluminiștilor Naționali printr-o ceremonie solemnă și o expoziție specială, informează BTA...
Ambasada Bulgariei în Japonia, în parteneriat cu Universitatea de Studii Străine din Tokyo, organizează cea de-a treia ediție a concursului de oratorie în..