Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Formațiunea PP-DB cere demisia vicepremierului Atanas Zafirov

Foto: bsp.bg

Prezența vicepremierului Atanas Zafirov la parada militară din China a stârnit reacții vehemente din partea coaliției „Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată” (PP-DB), care a depus o declarație oficială în Parlamentul bulgar. 

De la tribuna legislativului, Elisaveta Belobradova, reprezentantă a PP-DB, a cerut explicații clare privind calitatea în care Zafirov a participat la eveniment și a cerut demisia acestuia, precum și o reacție oficială din partea premierului Rosen Jeliazkov și a partidului GERB.

„Indignarea noastră față de lipsa totală de principii a domnului Atanas Zafirov – în calitate de membru al guvernului, ca reprezentant al statului, ca persoană publică sau chiar ca bulgar – este deplină”, a subliniat Belobradova. „Chiar dacă premierul nu a fost informat dinainte despre circumstanțele prezenței domnului Zafirov la paradă, simplul fapt că un alt membru al cabinetului – domnul Ivan Ivanov – a fost și el în China impune asumarea clară a responsabilității.”

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Rheinmetall a semnat un acord pentru construirea unei fabrici de muniții în Sopot, Bulgaria

Guvernul bulgar și grupul german de apărare Rheinmetall au semnat un acord la Sofia pentru construirea unei fabrici de pulbere și proiectile de artilerie de 155 mm la uzina de stat VMZ din Sopot. Acordul a fost semnat de directorul executiv al..

publicat în 28.10.2025 la 17:00

20 de proiecte în 9 domenii care vor fi implementate de universități bulgare și chineze

20 de proiecte în 9 domenii care vor fi implementate de universități bulgare și chineze Bulgaria și China au convenit să consolideze în continuare cooperarea la nivel înalt în domeniul științei, tehnologiei și inovării, precum și în domeniul..

publicat în 28.10.2025 la 16:15

Ambasada Bulgariei în SUA organizează o recepție pentru cea mai veche organizație evreiască B'nai B'rith

Ambasada Bulgariei la Washington a organizat o recepție pentru Consiliul Director al  celei mai vechi organizații evreiești „B'nai B'rith” . Acest lucru a fost anunțat de  misiunea diplomatică pe Facebook . Directorul general al organizației,..

publicat în 28.10.2025 la 15:30