În iunie 1878, după cel de-al 10-lea război ruso-turc consecutiv, la congresul de la Berlin, teritoriile din Balcani locuite de bulgari au fost împărțite în cinci. Dobruja de Nord a fost cedată României. Serbia a primit Sanjakul Niš. Teritoriile dintre Dunăre și Munții Balcani, împreună cu Sangeacul Sofia, au format Principatul Bulgariei, subordonat formal Imperiului Otoman. La sud, în Tracia și Rodopi, se afla Rumelia de Est, provincia autonomă sub autoritatea sultanului. Bulgarii din Macedonia și regiunea Edirne au rămas în granițele statului otoman.

La 6 septembrie 1885, Principatul Bulgariei și Rumelia Orientală s-au unit sub conducerea prințului Alexandru de Battenberg, împotriva voinței Rusiei. În urma negocierilor diplomatice care au urmat, în noiembrie, Regatul Serbiei a atacat Bulgaria pentru a opri unificarea. În mod surprinzător, armata bulgară a câștigat, iar noul status quo a fost recunoscut de marile puteri.

Profesorii Milko Palangurski de la Universitatea Sf. Chiril și Metodie din Veliko Tarnovo, Veselin Iancev de la Universitatea Saint Kliment Ohridski din Sofia și Petar Stoianovici de la Institutul de Studii Istorice al Academiei Bulgare de Științe au publicat o carte intitulată „Trei perspective asupra unificării”. În studiile lor, ei analizează participarea prințului Alexandru I al Bulgariei la evenimentele care au dus la prima unificare semnificativă și durabilă a bulgarilor după Eliberare.

Prințul Alexandru de Battenberg, în vârstă de 23 de ani, a fost numit conducător al Bulgariei de către unchiul său, împăratul rus Alexandru al II-lea. Dar, șapte ani mai târziu, Rusia l-a considerat nedorit și a vrut să-l înlăture de la putere. Într-un interviu acordat Radio Bulgaria, prof. Iancev explică cum s-a ajuns la această situație:

”Răspunsul scurt este dat de însuși prințul Alexandru, care a spus, după abdicare, că păcatul său principal împotriva Rusiei a fost că a decis să urmeze o politică independentă”, spune prof. Iancev. ”Rusia considera Principatul Bulgariei și prințul bulgar ca fiind un teritoriu din peninsula Balcanică care ar fi extins influența rusă, un loc de unde Rusia ar fi putut contracara cu succes o invazie a Austro-Ungariei sau un alt război cu Imperiul Otoman. În opinia mea, dorința prințului Alexandru de a obține controlul asupra armatei, astfel încât aceasta să acționeze în interesul Bulgariei și nu al Rusiei, este cheia, cel mai important conflict între Bulgaria și Rusia.”

O altă problemă importantă în „David vs. Goliat”, așa cum istoricul descrie această confruntare, este chestiunea modernizării Bulgariei. Rusia nu putea oferi noului stat o cale civilizată și modernă de dezvoltare. Prințul Alexandru I era de părere că țara trebuie să aibă o administrație, o producție, un comerț și o comunicare moderne, ceea ce diplomația rusă considera a fi o ambiție ascunsă a Bulgariei de a se elibera de controlul și influența Rusiei și de a se orienta spre Occident. Diplomații ruși au raportat la Sankt Petersburg că prințul era înconjurat de agenți ai influenței occidentale. Dar adevărul era altul, spune istoricul:

”Nu trebuie să uităm misiunea cu care prințul Alexandru a venit în Bulgaria, pe care a stabilit-o clar chiar înainte de a urca pe tron – că va respecta Tratatul de la Berlin atât timp cât va fi posibil, dar că obiectivul său principal va fi unificarea tuturor teritoriilor bulgare într-un singur stat. Așa cum a spus mai târziu – ceva ce nu este foarte cunoscut și este foarte impresionant – „sub un singur sceptru regal”. Așadar, el avea ideea că misiunea sa ca conducător era să unească bulgarii și să transforme Bulgaria într-un regat independent. Desigur, acest lucru nu se poate întâmpla într-o zi, nu se poate întâmpla într-un an. Dar adevărul este că el a venit aici cu această misiune și există dovezi ample ale faptului că, pe tot parcursul domniei sale, într-o formă sau alta, el a susținut toate inițiativele și toate ideile de unificare a Principatului Bulgariei cu Rumelia de Est. Desigur, tot timpul manevrând – într-un mod admisibil – între pozițiile și interesele marilor puteri.”

”Unificarea este unul dintre acele evenimente rare din istoria modernă a Bulgariei care și-au găsit întotdeauna un loc în manualele de istorie. Ideea de a crea tripticul de cărți despre Unificare aparține prof. Stoyanovich. Și așa cum am formulat-o – fiecare punct de vedere este cea mai recentă perspectivă, nu ultima.”

”Punctul de vedere al prof. Milko Palangurski trece prin ideea națională și lupta pentru unificarea națională, iar Unificarea însăși este o etapă în aceste lupte. O etapă cu adevărat importantă, care arată că o astfel de unificare nu este întotdeauna posibilă.

Pentru că situația din Rumelia de Est era foarte diferită de cea din Macedonia. Ca să nu mai vorbim de bulgarii din Sangeacul Niš, din Dobrudja etc. Erau planete complet diferite acolo unde trăiau bulgarii, iar unificarea lor mecanică, oricât de pozitivă ar părea, era ușoară pe hartă, dar nu și în realitate”, spune prof. Iancev.

Tradus și postat de Milena Daynova

Fotografii: Ivo Ivanov, BTA, arhivă