Tot ceea ce facem astăzi este influențat de tragedia și suferința din Ucraina. Acest lucru a fost declarat de secretarul general adjunct al NATO, Radmila Șekerinska, jurnaliștilor, după ce ea și ministrul bulgar de interne, Daniel Mitov, au participat la deschiderea exercițiului Bulgaria 2025 la aeroportul Erden din municipiul Boicinovți.
Când a fost întrebată dacă războiul din Ucraina a fost luat în considerare în pregătirea exercițiului, Șekerinska a răspuns:
”Vreau să condamn recentele atacuri mortale în care Rusia a folosit peste 800 de drone împotriva civililor și infrastructurii energetice. Acest lucru arată că Rusia nu este interesată de pace. La reuniunea de la Haga, am declarat clar că vom sprijini Ucraina din punct de vedere politic și militar. Solicităm tuturor aliaților să își intensifice sprijinul, atât politic, cât și militar”.
”Acesta este cel mai mare exercițiu organizat în Bulgaria în domeniul protecției civile în cadrul NATO”, a declarat ministrul Mitov. La exercițiu participă aproximativ 1000 de persoane din 29 de țări aliate NATO și 19 țări și organizații partenere, potrivit site-ului web al Ministerului Apărării. Accentul se pune pe răspunsul la situații de criză – vor fi simulate cutremure, colapsuri tehnologice etc. Exercițiul va dura până pe 12 septembrie.
Editat de Miglena Ivanova
Română: Vlad Mitev
Bulgaria păzește granițele Europei „extrem de bine și cu succes”, a declarat premierul Rosen Jeliazkov la Copenhaga, înaintea reuniunii Comunității Politice Europene, a raportat serviciul de presă al guvernului. El a menționat că, în comparație cu..
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (PACE) a decis să pună capăt monitorizării Bulgariei, cu 101 voturi pentru, 3 împotrivă și 1 abținere. Vorbind de la tribuna parlamentară, Stanislav Balabanov, din partidul „Există un Astfel de Popor” (ITN),..
Poliția din Varna investighează o amenințare împotriva Bilianei Koțeva, sora primarului orașului Blagomir Koțev, a raportat Radio Național Bulgar. „Rămâi în viață pentru cei dragi” este mesajul scris pe cutii de trabucuri lăsate în restaurantul..
Principala bătălie politică care se dă în Bulgaria vizează orientarea geopolitică viitoare a țării. Acest lucru a fost afirmat de prim-ministrul Rosen..