În timpul vizitei oficiale a delegației guvernului bulgar în Muntenegru, a avut loc o întâlnire între miniștrii turismului din Bulgaria și Muntenegru, Miroslav Borshosh și Simonida Kordic. Printre principalele subiecte a fost inițiativa „Destinația Balcani” lansată de Ministerul Turismului din Bulgaria, care vizează crearea de rute turistice integrate în Europa de Sud-Est, incluzând situri din lista UNESCO și bogatul patrimoniu cultural al regiunii. Cei doi miniștri au subliniat importanța participării sectorului privat la dezvoltarea de produse comune destinate turiștilor din piețele îndepărtate – Japonia, China, Statele Unite, Coreea de Sud și America Latină.
De asemenea, s-a menționat că, în 2024, Bulgaria a fost vizitată de 6.648 de turiști din Muntenegru, iar în prima jumătate a anului 2025 s-a înregistrat o creștere de aproape 26% față de aceeași perioadă din 2024. Simona Kordich va participa la panelul ministerial din cadrul celei de-a 9-a Conferințe Globale a Turismului ONU privind Turismul Viticol – Arta Turismului Viticol, care va avea loc în perioada 6-7 octombrie 2025.
Simona Kordic, care va participa la panelul ministerial în cadrul celei de-a 9-a Conferințe Globale a Turismului ONU privind Turismul Vinicol – Arta Turismului Vinicol, în perioada 6-7 octombrie 2025, la Plovdiv, Bulgaria, a subliniat că acest eveniment poziționează Bulgaria pe harta mondială a turismului viticol.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
De astăzi până pe 24 august 2025, în zona Dobromerița are loc cea de-a 15-a ediție a Festivalului Costumelor Folclorice Jeravna 2025. Peste 30 de cimpoieri vor da startul evenimentului (ora 20:00), care în fiecare an adună mii de vizitatori îmbrăcați..
La câteva zile după accidentul de parasailing din Nessebar, în urma căruia a murit un copil de opt ani, premierul Rosen Jelyazkov a însărcinat miniștrii și agențiile de stat să formuleze propuneri pentru o nouă reglementare a activităților de agrement..
În Bulgaria nu există, în prezent, o instituție responsabilă cu verificarea și controlul atracțiilor extreme, a declarat ministrul Turismului, Miroslav Borshosh, într-un interviu acordat jurnalistului BNR Plamen Hristov. Declarația vine după tragedia..