Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

O nouă rută aeriană directă între București și Sofia, din 1 octombrie

Compania românească AnimaWings a anunțat lansarea unei rute aeriene directe între București și Sofia, care va deveni operațională începând cu 1 octombrie. Evenimentul de prezentare a avut loc aseară, la Ambasada Bulgariei din București, în prezența E.S Ambasador al Bulgariei la București, Radko Vlaykov, a fondatorului companiei Animawings, Cristian Pandel. 

Evenimentul a fost deschis de Ivaylo Marinov, șeful Biroului pentru afaceri economice și comerciale al Ambasadei Bulgariei, care i-a întâmpinat pe invitați cu mesajul simbolic: „Bun venit pe „Terminalul Bulgaria!”


Noua rută va include cinci zboruri săptămânale, programate dimineața și seara, de luni până vineri. Avioanele sunt modele Airbus de ultimă generație, produse în Canada, dotate cu clasă business și eficiență energetică ridicată – consumă cu 25% mai puțin combustibil, fiind prietenoase cu mediul.

Aceasta este o primă etapă în colaborarea și apropierea dintre cele două țări”, a spus Cristian Pandel, adăugând că își dorea această rută de ani de zile. El a subliniat potențialul Bulgariei ca destinație turistică completă, nu doar de litoral: „Am descoperit Sofia, munții, gastronomia... Frumusețea Bulgariei m-a impresionat profund. Ca om de turism, mizez pe Bulgaria.”

Cristian Pandel, fondator AnimaWings

Acesta este un mare avantaj pentru oamenii de afaceri, pentru turiști, pentru persoanele care lucrează în ambele țări. Să nu uităm că românii sunt în fruntea clasamentului turiștilor străini care merg în vacanță în Bulgaria. Și invers, este valabil”, a declarat, la rândul său, E.S. ambasadorul Radko Vlaykov. 

Acesta și-a exprimat satisfacția față de colaborarea cu AnimaWings și a anunțat, pentru Radio Bulgaria, că se lucrează la organizarea de zboruri charter din orașe românești precum Cluj, Iași și Timișoara către litoralul bulgăresc – Burgas și Varna, pe timpul verii – și către Plovdiv în sezonul de iarnă, pentru acces facil în stațiunile Pamporovo, Boroveț și Bansko.

E.S. Ambasador Radko Vlaykov

În completare, antreprenorul român Cristian Pandel a transmis un mesaj despre potențialul turistic comun: România este o țară superbă. Și Bulgaria, la fel. Românii vor putea descoperi, pentru un weekend de 3–5 zile, nu numai litoralul bulgăresc, ci și capitala Bulgariei, partea culinară. Iar cetățenii bulgari vor putea descoperi Transilvania.Spre exemplu, zborul care vine de la Sofia la București este conectat imediat cu Cluj și Timișoara. Noi avem hub pe toate regiunile României.







Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Galerie

Mai multe din categorie

România a preluat comanda grupului de luptă împotriva minelor din Marea Neagră, alături de Bulgaria și Turcia

În cadrul unei ceremonii desfășurate în orașul Constanța, Bulgaria a predat României comanda Grupului naval de luptă împotriva minelor din Marea Neagră (MCM Black Sea), a anunțat centrul de presă al Ministerului Apărării.  Principiul comenzii prin..

publicat în 11.07.2025 la 08:30

„Primește-mă la țară”: Școala duminicală „Yordan Yovkov” din București în vizită în Gabrovo

Școala duminicală bulgară „Yordan Yovkov” din București, România, participă și în acest an la frumoasa inițiativă a Primăriei Gabrovo „Primește-mă la țară”, a anunțat Ambasada Bulgariei în România pe pagina sa de Facebook, fără a omite superlativele: „Vă..

publicat în 09.07.2025 la 10:30

O nouă bandă pentru fluidizarea traficului de camioane pe Podul Prieteniei din Ruse

O nouă bandă pentru camioane grele de peste 12 tone va fi deschisă pe Podul Prieteniei din Ruse, a anunțat guvernatorul regional Dragomir Draganov. Inițiativa vine de la Agenția Națională de Vamă, care colectează taxa de trecere a podului, a informat..

publicat în 07.07.2025 la 14:45