Ediția aniversară de 10 ani a Kapana Fest din Plovdiv începe pe 18 septembrie 2025 pe podul de peste strada Gladstone, potrivit echipei festivalului. Kapana Fest este un festival în inima orașului, care dă viață unui spațiu urban uitat din cartierul Kapana. Evenimentul, care va continua până pe 22 septembrie 2025, își așteaptă oaspeții cu cele mai bune momente din scena pop, alternativă, hardcore și hip-hop bulgară, cu participarea celor mai populari artiști bulgari și internaționali. Ediția din acest an a festivalului susține campania Niciun Copil în Plus în sprijinul tuturor părinților care și-au pierdut îngerașii în accidente rutiere – o inițiativă națională.
Editat de Miglena Ivanova
Tradus și postat în limba română de Vlad Mitev
Filmul „Made in EU”, regizat de Stefan Komandarev, a obținut Premiul Criticii la Festivalul de Film de la Arras, în Franța, au anunțat reprezentanții echipei producției. Juriul a fost format din critici de film și jurnaliști de la France 2, France..
„Sfârșitul este aproape – să-l lăsăm să vină.” Acesta este motto-ul Carnavalului 2026 din Gabrovo, care a marcat începutul așa-numitului al cincilea anotimp al anului. Acesta este anotimpul din orașele europene și mondiale în care se organizează..
Magdalena Stoyanova, în vârstă de șapte ani, elevă a școlii de artă „Kolorit” din Pleven, a obținut medalia de aur și o distincție specială la Concursul Internațional de Desen pentru Copii „Sănătate 2025”. Ceremonia de premiere a avut loc la São Paulo,..
Aproximativ 90% dintre antichitățile confiscate în timpul unei operațiuni internaționale împotriva unei rețele de trafic de bunuri culturale vor fi..
Scurtmetrajul de animație „Viața cu un Idiot” de Teodor Ușev a câștigat premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internațional de Scurtmetraje din..