Universitatea Trakia găzduiește seminarul „Creșterea vacilor de lapte: experiența SUA”
Universitatea Trakia din Stara Zagora găzduiește astăzi un seminar pe tema „Creșterea vacilor de lapte: genetică și economie. Experiența SUA”, a anunțat universitatea. Forumul este organizat în colaborare cu Departamentul Agriculturii al SUA în Bulgaria.
Printre invitații speciali la seminar se va număra Jay Weiker, președintele Asociației Naționale a Crescătorilor de Animale (NAAB). Weiker este un expert de renume, cu peste 30 de ani de experiență în comerțul cu produse genetice. Printre participanți se vor număra Todor Arbov, consultant internațional în domeniul vacilor de lapte și reprezentant STgenetics pentru Europa de Est, precum și dr. Paulo Carvalho, specialist în genetică și reproducere, cu activități academice și de consultanță în Europa și Orientul Mijlociu.
Editor: Miglena Ivanova
Publicare în limba română: Vlad Mitev
Foto: trakia-uni.bg
Influența rețelei sociale TikTok în Bulgaria este în continuă expansiune, inclusiv în ceea ce privește răspândirea manipulărilor. Acest lucru este evidențiat într-un raport prezentat în Parlamentul European, transmite BTA. Documentul este realizat de..
81,2% dintre bulgari nu consideră că democrația din Bulgaria este autentică, 78,2% se îndoiesc că tranziția s-a încheiat, iar 57,6% nu sunt convinși că în Bulgaria economia de piață nu este funcțională. Datele provin dintr-un sondaj independent realizat..
Miercuri, temperaturile minime vor fi între 5 și 10°, în Sudul Bulgariei între 12 și 17°, iar în Sofia – aproximativ 8°. Pe parcursul zilei va fi înnorat și cu precipitații, în principal în Nordul și Vestul Bulgariei, care vor continua și în noaptea de..