Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Sofia cere încetarea imediată a agresiunii și provocărilor rusești

Foto: mfa.bg

Bulgaria insistă ca Federația Rusă să înceteze imediat provocările împotriva vecinilor săi și agresiunea împotriva Ucrainei și să respecte cu strictețe dreptul internațional și Carta ONU, a declarat  ministrul de Externe Georg Georgiev, care a participat la o declarație comună a miniștrilor de externe ai statelor membre ale UE și NATO la New York cu privire la încălcarea gravă a spațiului aerian al Estoniei de către Rusia, relatează BTA.

Ministerul bulgar de Externe își exprimă profunda îngrijorare cu privire la incidentul din 19 septembrie 2025, în care trei avioane de vânătoare rusești MiG-31 au pătruns adânc în spațiul aerian al Estoniei, stat membru al UE și NATO. Aceasta este a patra încălcare de acest fel de la începutul anului și reprezintă o amenințare gravă la adresa securității regionale și internaționale, se arată în declarație.

În cadrul unei declarații comune adresate mass-media, ministrul Georgiev, împreună cu reprezentanții țărilor partenere, a condamnat cu fermitate această provocare și a susținut convocarea unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al ONU la cererea Estoniei.

Redactor Ivo Ivanov

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Alexander Rașev citește declarația ITN de la tribuna parlamentului

Există un Astfel de Popor a solicitat Cabinetului să prezinte un raport privind măsurile de integrare a refugiaților ucraineni și controlul frontierelor

Într-o declarație adresată Parlamentului, partidul Există un Astfel de Popor (ITN), care face parte din coaliția de guvernare, a insistat ca guvernul să ia măsuri pentru integrarea reală a refugiaților ucraineni în țară. În declarația sa, ITN insistă..

publicat în 01.10.2025 la 14:45

Ministerul Afacerilor Externe: Bulgaria salută planul președintelui Trump de a pune capăt ostilităților din Gaza

Bulgaria salută planul concret al președintelui Trump de a pune capăt ostilităților din Gaza și recunoaște răspunsul rapid și pozitiv al Israelului. Această oportunitate reală trebuie valorificată și solicităm partenerilor regionali să exercite presiuni..

publicat în 30.09.2025 la 20:15

Partidul DPS-Un Nou Început al lui Delian Peevski dorește investigarea activităților lui Soros în Bulgaria

Partidul DPS-Un Nou Început al lui Delian Peevski dorește investigarea activităților lui Soros în Bulgaria Deputații din partidul DPS-Un Nou Început al lui Delian Peevski au propus formarea unei comisii ad hoc de anchetă pentru a investiga faptele și..

publicat în 30.09.2025 la 18:45