Acum opt ani, Biserica Ortodoxă Macedoneană – Arhiepiscopia Ohridului l-a canonizat pe arhimandritul Ioanniciu, un cleric din Exarhatul Bulgariei. El a fost starețul și prezbiterul Mănăstirii Sfântul Ilie, situată în apropierea satului Rakotinți, Skopje. S-a născut în Ohrid în 1847, în familia lui Gheorghi și Sofia Ceșmegievi. A suferit persecuții și torturi din partea episcopilor de orientare sârbă care persecutau clericii care susțineau Exarhatul Bulgar, printre care se număra și Sfântul Ioanniciu. A murit în 1940, iar în 1953, potrivit martorilor oculari, trupul său a ieșit în mod miraculos din pământ, complet neputrezit. Până în 1986, acesta a zăcut neputrezit în biserica satului Adormirea Maicii Domnului din Rakotinți, dar autoritățile ateiste ale vremii au obligat clerul local să îngroape trupul martirului. Cu toate acestea, numeroase minuni s-au petrecut la moaștele slujitorului lui Dumnezeu, mărturisind sfințenia sa.
Sfântul a fost glorificat în 23-24 septembrie 2017 în Catedrala Sfântul Kliment din Ohrid din Skopje.
Editat de Darina Grigorova
Tradus și publicat în limba română de Vlad Mitev
Pe 10 mai 2025 marcăm 72 de ani de la restaurarea Patriarhiei Bulgare, a cărei existență a luat sfârșit la sfârșitul secolului al XIV-lea, când Bulgaria a căzut sub cinci secole de dominație otomană. Eforturile de restaurare au început în Renaștere. În..
„ Felicitări noului papă Leon al XIV-lea! Să lucreze cu înțelepciune și devotament pentru o lume mai pașnică și pentru dialog între toți ”, a scris premierul Rosen Zhelyazkov pe rețeaua „X” cu ocazia alegerii noului șef al Vaticanului și al comunității..
Expoziția „Frumusețea spiritului ortodox: cărți vechi și gravuri valoroase din biblioteca Mănăstirii Rila (sec. XVI-XIX)” se deschide astăzi la Biblioteca Națională „Sf. Sf. Chiril și Metodiu”, informează Patriarhia Bulgară. Evenimentul este organizat..