Aderarea Bulgariei la zona euro va reduce costurile tranzacțiilor cu partenerii cheie. Investitorii străini continuă să-și exprime îngrijorarea cu privire la statul de drept, potrivit raportului anual al Departamentului de Stat al SUA privind climatul investițional din țară, a raportat BGNES.
„Corupția rămâne o problemă persistentă. Deși legea impune declarații de conflict de interese și declarații de avere din partea funcționarilor publici, sunt permise excepții, iar aplicarea legii este inconsecventă”, se arată în document.
„Cu câteva excepții, cum ar fi proprietatea asupra terenurilor agricole de către țări din afara UE și măsurile legate de securitatea națională, nu există restricții legale privind proprietatea sau controlul străin asupra companiilor, iar persoanele străine beneficiază de același tratament ca și companiile naționale.”
Raportul subliniază că „lipsa forței de muncă și presiunile inflaționiste continuă să determine creșterea prețurilor și a salariilor în Bulgaria, în timp ce investitorii străini își exprimă îngrijorarea cu privire la „incoerența autorităților de reglementare și a aplicării legii”, „dificultățile în obținerea autorizațiilor”, „modificările frecvente ale reglementărilor și legislației”, „ineficiența sistemului judiciar” și „probleme în aplicarea hotărârilor judecătorești”. Pe termen mediu, scăderea populației și investițiile reduse în inovare ar putea încetini creșterea economică, avertizează analiza americană.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Renunțarea Bulgariei și a Uniunii Europene la gazul natural rusesc este un proces de durată, a declarat ministrul Energiei, Jecho Stankov, într-un interviu acordat bTV. „ Încă din luna mai, comisarul european Dan Jørgensen a inițiat o campanie prin..
Personalul și echipamentul militar din Forțele Armate ale Franței vor trece prin Bulgaria în perioada 25 septembrie - 2 octombrie 2025. Traseul convoaielor militare este planificat a fi: Punctul de Trecere a Frontierei Căpitan Petko Voyvoda - Punctul de..
După o ședință care a durat câteva ore, Curtea de Apel din Sofia a decis că primarul orașului Varna, Blagomir Koțev, trebuie să rămână în arest. Judecătorul Stefan Iliev a explicat că există suspiciuni întemeiate că primarul Koțev a comis infracțiunile de..
Vicepremierii și miniștrii transporturilor din Bulgaria și Macedonia de Nord, Grozdan Karadjov și Aleksandar Nikoloski, vor semna astăzi Acordul privind..
Nava-fantomă VIVA 962 a schimbat cel puțin zece nume și numeroși proprietari înainte de a apărea, pe 1 noiembrie, în mod neașteptat în apropiere de Capul..