Un cetățean bulgar, membru al flotei de ajutor umanitar către Gaza, se află printre cei reținuți de Israel, potrivit unei postări pe contul oficial de social media al flotei. Marina israeliană a interceptat navele flotei Global Sumud.
“Mă numesc Vasil Dimitrov și sunt din Sofia, Bulgaria. Dacă urmăriți acest videoclip, înseamnă că am fost răpit de forțele de ocupație israeliene și adus în Israel împotriva voinței mele. Spuneți guvernului meu să înceteze complicitatea cu Israelul și să mă aducă acasă. Opriți genocidul din Gaza!”, spune cetățeanul bulgar în videoclipul publicat.
Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei a monitorizat îndeaproape evenimentele legate de flota Global Sumud încă de la plecarea acesteia, a declarat ministerul. “Ministerul Afacerilor Externe a informat autoritățile israeliene că printre străinii aflați la bordul uneia dintre navele flotei se află și un cetățean bulgar. Ambasada Bulgariei la Tel Aviv a solicitat acces consular la cetățeanul bulgar, precum și garanții că drepturile sale vor fi respectate”, se arată în declarație.
“Participanții înșiși sunt conștienți că în Israel a fost declarată legea marțială, astfel încât riscul este înțeles și acceptat în mod conștient. Vom avea mai multe informații după ce consulul nostru îl va vizita pe Vasil Dimitrov”, a comentat premierul Rosen Jeliazkov de la Copenhaga.
Ministerul de Externe israelian a anunțat că va deporta în Europa toți activiștii care se aflau la bordul navelor din flotilă interceptate de marina israeliană, a raportat BNR.
Editor: Diana Țankova
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Foto: EPA/BGNES
Proporția studenților străini din Bulgaria s-a dublat în ultimul deceniu. În 2013, aceștia reprezentau aproape 4% din totalul studenților, iar în 2025 numărul lor a ajuns la 9% din totalul studenților activi. Acest lucru este indicat de clasamentul anual..
Speranța medie de viață în Bulgaria a început să crească din nou și ajunge la 75,6 ani, a anunțat serviciul de presă al guvernului. Tendința pozitivă este asociată în principal cu diminuarea impactului pandemiei de Covid-19. Speranța medie de viață în..
Joi, temperaturile minime vor varia între 5 și 10°, în sudul Bulgariei între 13 și 15°, iar în Sofia în jur de 7°. În timpul zilei, înnorările vor scădea temporar și precipitațiile se vor opri. Vântul în văi și în zonele joase va scădea temporar, iar..