Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Capacitatea energiei solare în Bulgaria este egală cu cea a 4 reactoare nucleare mari

Foto: BTA

Capacitatea energiei solare în Bulgaria este egală cu cea a 4 reactoare nucleare mari

Capacitatea energiei solare în Bulgaria pentru producția de energie electrică va depăși 4 GW în 2025. Aceasta este echivalentă cu 4 reactoare nucleare mari, a declarat pentru BGNES dr. Maria Trifonova, lector la Facultatea de Economie a Universității din Sofia. Ea a subliniat că răspândirea energiei solare a crescut foarte mult, în special după criza energetică.

Primul val de investitori a provenit din rândul marilor întreprinderi, din cauza prețurilor ridicate ale energiei electrice. Al doilea grup de investitori este reprezentat de proiecte comerciale de amploare pentru parcuri solare și baterii, orientate către vânzări pe piață.

”Energia solară permite cetățenilor să se implice activ în această tranziție energetică cu propriile investiții. Nu am făcut acest lucru în Bulgaria, ceea ce este unul dintre motivele pentru acceptarea socială mai scăzută a acestui tip de tehnologie și protestele împotriva parcurilor solare”, spune dr. Maria Trifonova.

Editat de Ivo Ivanov

Română: Vlad Mitev




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Grupul elvețian Gunvor ar putea achiziționa rafinăria Lukoil din Burgas în cadrul unui acord cu compania rusă

Compania petrolieră rusă Lukoil a anunțat că a acceptat oferta grupului elvețian Gunvor de a achiziționa activele internaționale ale LUKOIL International GmbH. Filiala Lukoil deține toate activele grupului din străinătate. Lukoil s-a angajat să nu..

publicat în 30.10.2025 la 16:15

Aproape 60% dintre lucrătorii din Bulgaria câștigă salarii sub minimul de subzistență

Venitul net lunar necesar pentru subzistența unui lucrător care locuiește singur în septembrie 2025 este de 1547 leva (748 euro). Pentru o familie de trei membri cu un copil sub 14 ani, sunt necesari 2785 leva (1346 euro). Acest lucru a fost anunțat de..

publicat în 29.10.2025 la 15:45
În fotografie (de la stânga la dreapta): ministrul Energiei, Jecio Stankov, comisarul european pentru Energie, Dan Jørgensen, și directorul executiv al Bulgartransgaz, Vladimir Malinov.

Secțiunea bulgară a Coridorului vertical de gaze va fi finalizată până la sfârșitul anului 2026, afirmă ministrul Energiei

Secțiunea bulgară a Coridorului vertical de gaze va fi finalizată până la sfârșitul anului 2026, afirmă ministrul Energiei Proiectul Coridorului vertical de gaze din Bulgaria este pe cale să fie finalizat până la sfârșitul anului 2026, potrivit..

publicat în 28.10.2025 la 18:30