Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Filmul „Made in EU” al regizorului bulgar Stefan Komandarev, prezentat la festivalul CinEast din Luxemburg

Stefan Komandarev
Foto: BTA

Regizorul Stefan Komandarev va prezenta noul său film, „Made in EU” (coproducție Bulgaria–Germania–Cehia, 2025), în cadrul prestigiosului festival de film CinEast, dedicat cinematografiei din Europa Centrală și de Est, care se desfășoară în Luxemburg.

Proiecția este programată pentru 19 octombrie, ora 19:00, la Cinémathèque @ Cercle Cité, și va fi urmată de o întâlnire cu regizorul și producătoarea Katya Trichkova, au anunțat reprezentanții Ambasadei Bulgariei în Belgia.

Filmul „Made in EU” a fost deja recompensat cu Marele Premiu pentru cel mai bun lungmetraj la cea de-a 43-a ediție a Festivalului de Film Bulgar „Trandafirul de Aur” („Златна роза”). Juriul a apreciat pelicula drept „o creație cinematografică fără compromisuri, care reflectă spiritul epocii contemporane din Bulgaria – îngustimea de gândire, frica și supunerea – dar care transmite și o rază de speranță pentru tânăra generație.”

Sinopsis: Filmul spune povestea Ivei, o croitoreasă dintr-un mic oraș bulgar, acuzată pe nedrept că ar fi provocat o epidemie locală. În timp ce devine țap ispășitor pentru un sistem care profită de munca ei, Iva luptă pentru demnitate și adevăr, într-o realitate socială apăsătoare.

Pelicula a fost filmată în Haskovo, Dimitrovgrad, Madan și Rudozem, iar distribuția reunește actori cunoscuți precum Gergana Pletnyova, Todor Kotsev, Gerasim Georgiev-Gero, Ivaylo Hristov, Ivan Burnev, Anastasia Ingilizova și Ovanes Torosyan, informează BTA.

Succesul filmului „Made in EU” confirmă reputația lui Stefan Komandarev ca unul dintre cei mai importanți cineaști din Europa de Sud-Est, recunoscut pentru abordarea sa realistă și profund umană a temelor sociale.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Printr-o serie de evenimente, se sărbătorește Ziua Sofiei

17 septembrie este Ziua Sofiei, o sărbătoare în care se cinstesc Sfinții Mucenici Credință, Speranță, Iubire și pe mama lor Sofia. Orașul și-a luat numele de la Bazilica Sfânta Sofia, situată în centrul capitalei bulgare, care este una dintre cele mai..

publicat în 17.09.2025 la 09:30

Sofia va găzdui pentru prima dată concursul Operalia pentru tineri cântăreți de operă

Vedetele de operă Sonya Yoncheva și Plácido Domingo vor aduce la Sofia o serie de manageri de operă și 32 de tineri cântăreți de operă din 17 țări de pe cinci continente. În perioada 20-26 octombrie 2025, cel mai prestigios concurs mondial pentru tineri..

publicat în 16.09.2025 la 15:30
Imagine din filmul „Iubire” în regia lui Ivaylo Hristov

Varna devine capitala filmului bulgăresc: începe Festivalul „Trandafirul de Aur”, ediția a 43-a

În perioada 16–23 septembrie 2025, Varna își deschide porțile pentru cea de-a 43-a ediție a Festivalului de lungmetraj bulgăresc „Trandafirul de Aur”. Evenimentul va avea loc la Centrul de Festivaluri și Congrese din oraș și va transforma Varna, timp de o..

publicat în 16.09.2025 la 13:15