Trei noi locomotive electrice Siemens Smartron intră în serviciu începând de astăzi, a anunțat ministrul Transporturilor, Grozdan Karagiov. Două dintre ele vor circula pe linia Sofia-Burgas, iar una pe linia Sofia-Ruse.
Noile locomotive sunt mai fiabile și mai eficiente din punct de vedere energetic, deoarece în timpul decelerării returnează energia electrică în rețea. Acestea vor fi echipate cu cel mai modern sistem de siguranță, Sistemul European de Control al Trenurilor (ETCS).

”Este un moment fericit pentru modernizarea căilor ferate din Bulgaria. Ne așteptăm la încă un astfel de moment până la Crăciun, ceea ce înseamnă că vom acoperi 100% din toate trenurile rapide din țară”, a declarat ministrul Kargiov, citat de agenția de știri bulgară BTA.
Locomotive poartă numele revoluționarilor bulgari Zahari Stoianov, Gheorghi Ikonomov și Boris Kolcev. Fiecare dintre ele va avea instalat un cod QR pe care pasagerii îl pot folosi pentru a afla mai multe despre persoanele după care au fost numite.
Căile Ferate Bulgare au nevoie de încă 80 de vagoane, precum și de 15 compoziții noi pentru distanțe lungi, a declarat Grozdan Karagiov.
Editat de Diana Țankova
Tradus și publicat de Vlad Mitev
Fotografii: BTA
Miercuri, temperaturile minime vor fi între 3 și 8 °C. În regiunile cu vânt puternic, vor fi de până la 10-12 °C. În Sofia, vor fi în jur de 4 °C. În partea de vest a Câmpiei Dunării și în Câmpia Traciană Superioară va fi ceață. În timpul zilei, în..
Migranți ilegali din Siria, Irak și Iran au fost descoperiți în Sofia, iar zece membri ai unui grup criminal organizat au fost arestați, a declarat reporterilor procurorul adjunct al orașului, Desislava Petrova. Doi dintre cei arestați au fost acuzați..
În urma unei serii de incendii în zona Burgas din vara trecută, inclusiv unul care a distrus case într-un cartier local de vile, municipalitatea Burgas a achiziționat drone de înaltă tehnologie echipate cu camere termice, vedere nocturnă și imagistică..
Asociația Capitalului Industrial din Bulgaria a lansat un apel la participarea la un protest pe 26 noiembrie împotriva bugetului pentru 2026, care urmează..
Prim-ministrul Macedoniei de Nord, Hristijan Mickoski, l-a acuzat pe jurnalistul macedonean de origine bulgară Vladimir Perev, care a fost atacat, că a..
Uniunea Judecătorilor a tras un semnal de alarmă privind introducerea unui nou program soft antivirus pe computerele instanțelor. Magistrații se tem că..