În perioada 13 octombrie – 28 noiembrie, Crucea Roșie Bulgară va distribui pachete cu produse alimentare și articole de igienă destinate persoanelor vulnerabile, potrivit anunțului transmis de organizație.
Inițiativa face parte din programul „Alimente și asistență materială de bază”, cofinanțat prin Fondul Social European Plus (FSE+), și este derulată în parteneriat cu Agenția pentru Asistență Socială.
Se estimează că peste 640.000 de cetățeni vor beneficia de acest sprijin. Distribuția se va desfășura prin intermediul a 316 puncte temporare amplasate în întreaga țară, unde echipe de angajați și voluntari ai Crucii Roșii Bulgare vor asigura livrarea ajutoarelor.
Pe lângă alimente și produse de igienă, beneficiarii vor primi și sprijin complementar, precum orientare pentru accesarea altor forme de ajutor social, informare și pregătire pentru gestionarea situațiilor de urgență, inclusiv fenomene climatice extreme sau amenințări epidemiologice, instruire privind acordarea primului ajutor în caz de dezastre, accidente sau catastrofe.
Campania Crucii Roșii Bulgare face parte dintr-o serie de acțiuni menite să sprijine persoanele aflate în dificultate și să reducă impactul inegalităților sociale în Bulgaria.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Jurnalistul Hristo Grozev din Berlin: Premiul european mi-a demonstrat că anii de greutăți au meritat În cadrul unei ceremonii oficiale la Berlin, jurnalistul de investigație bulgar Hristo Grozev a primit premiul „Jurnalistul european al anului”. El a..
Hristo Grozev câștigă premiul Jurnalistul european al anului la festivalul PRIX EUROPA Bulgarul Hristo Grozev a fost numit Jurnalistul european al anului la ceremonia oficială a festivalului PRIX EUROPA din Berlin. Jurnalistul de investigație bulgar a..
Muzeul Regional de Istorie din Pleven organizează un atelier la Loveci, unde va prezenta costume și dansuri populare din România și Bulgaria, a informat BTA. Evenimentul, intitulat „Pod cultural: costume și dansuri populare din România și Bulgaria”, va..