Principala bătălie politică care se dă în Bulgaria vizează orientarea geopolitică viitoare a țării. Acest lucru a fost afirmat de prim-ministrul Rosen Jeliazkov în discursul său de la deschiderea reuniunii anuale a Asociației Naționale a Municipalităților, în stațiunea Albena. Potrivit acestuia, un factor cheie în rezolvarea acestei bătălii politice este introducerea monedei euro în Bulgaria, iar în acest proces, municipalitățile au un rol crucial de jucat în a face tot posibilul pentru a risipi orice temeri pe care cetățenii bulgari le-ar putea avea cu privire la introducerea monedei unice europene.
Actualul guvern a venit cu o declarație politică clară de a opri ciclul electoral continuu și de a da un nou suflu ciclurilor economice, a explicat Jeliazkov.
El a adăugat că până la sfârșitul anului 2025 sunt așteptate două plăți în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. El a raportat, de asemenea, o creștere record de 15% a veniturilor fiscale ale statului. Primul ministru a respins speculațiile potrivit cărora fondurile municipale necheltuite ar fi colectate de bugetul central la sfârșitul anului, dar a solicitat municipalităților să încerce să colecteze aproape 1 miliard de leva din impozitele locale care nu au fost încă colectate.
Reuniunea municipalităților continuă până pe 14 octombrie 2025.
Editor: Ivo Ivanov
Tradus și postat în limba română de Vlad Mitev
Parlamentul va alege președintele Agenției de Stat pentru Securitate Națională (DANS) la recomandarea guvernului, în loc ca președintele să-l numească prin decret. Măsura a fost aprobată de Adunarea Națională în prima și a doua lectură, împreună cu..
Bulgaria păzește granițele Europei „extrem de bine și cu succes”, a declarat premierul Rosen Jeliazkov la Copenhaga, înaintea reuniunii Comunității Politice Europene, a raportat serviciul de presă al guvernului. El a menționat că, în comparație cu..
Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (PACE) a decis să pună capăt monitorizării Bulgariei, cu 101 voturi pentru, 3 împotrivă și 1 abținere. Vorbind de la tribuna parlamentară, Stanislav Balabanov, din partidul „Există un Astfel de Popor” (ITN),..
Matan Angrest, care deține cetățenia bulgară și israeliană, se numără printre cei douăzeci de ostatici eliberați de Hamas în Fâșia Gaza, a anunțat..
”Noi, femeile, trebuie să transformăm inovația în aliatul nostru, nu într-o nouă barieră în calea drepturilor omului. Nu putem permite ca femeile să..