Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

GERB își menține poziția de primă forță politică

Foto: БТА

În cazul unor alegeri anticipate, aproape o treime dintre alegătorii bulgari ar vota pentru coaliția GERB–SDS – 27,4%. Pe locul următor se află „DPS – Un nou început”, cu 17,5%.

Sondajul a fost realizat de programul independent de cercetare al „Gallup International Balkan”, în perioada 29 septembrie – 12 octombrie, fiind finanțat din surse proprii.

Pe a treia poziție, la o distanță foarte mică, se află „Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată (PP–BD)” cu 13,9%, urmată îndeaproape de „Renaștere” (Văzrajdane) – 13,4%.

Partidul Socialist Bulgar (BSP) ocupă locul cinci cu 7,6%, fiind urmat de „Există un Astfel de Popor” (ITN) – 5,8%, MEC – 5,7%, și „Măreție” (Velicie) – 4,3%.

APS, formațiunea condusă de Ahmed Dogan, obține doar 1,2% din intențiile de vot, rămânând sub pragul electoral.

Potrivit sociologilor de la „Gallup International Balkan”, datele din prima jumătate a lunii octombrie confirmă încrederea în majoritatea guvernamentală și stabilitatea acesteia. Totodată, nu se observă schimbări semnificative în nivelul de încredere față de deținătorii principalelor funcții de stat și de liderii partidelor politice.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Parlamentul Bulgariei nu a reușit să țină o ședință din cauza lipsei cvorumului

Parlamentul Bulgariei nu a reușit să țină o ședință pe 15 octombrie. ”Următoarea ședință va avea loc mâine, la ora 9”, a anunțat președinta Adunării Naționale, Natalia Kiselova. Doar 61 de deputați s-au înregistrat pentru participare în timpul primei și..

publicat în 15.10.2025 la 12:00

Liderul GERB vorbește despre reformatarea majorității de guvernare

”Nu vom mai contribui la asigurarea cvorumului în Parlament”, a declarat Boiko Borisov, liderul GERB, partidul care deține mandatul pentru guvernul format de majoritatea parlamentară. Declarația sa, făcută în fața grupului parlamentar al partidului și a..

publicat în 15.10.2025 la 10:00

Președintele Rumen Radev a retrimis spre reexaminare Legea privind DANS

Președintele Rumen Radev a retrimis spre o nouă dezbatere în Adunarea Națională legea de modificare a Legii privind Agenția de Stat „Securitatea Națională” (DANS), adoptată la 2 octombrie a.c., prin care competența de numire și eliberare din funcție a..

publicat în 15.10.2025 la 08:30