Prof. Penka Anghelova a fost premiată cu Marea Medalie de Argint pentru contribuțiile sale aduse Republicii Austria. Distincția înaltă a fost înmânată personal de ambasadorul Austriei la Sofia, Andrea Ikić-Böm, în cadrul unei ceremonii organizate în clădirea teatrului din Ruse. Clădirea istorică găzduiește Biblioteca Austriacă, fondată acum 20 de ani la inițiativa prof. Anghelova, potrivit BGNES.
”În momente ca acesta, mă gândesc și la Elias Canetti, a cărui operă și spirit îmi reamintesc mereu că responsabilitatea intelectualilor este de a construi punți între oameni și de a susține și apăra umanitatea și valorile umane împotriva indiferenței și uitării. Acest premiu mă încurajează să continui pe această cale”, a declarat laureata.
”Astăzi o onorăm pe o femeie excepțională, al cărei nume este indisolubil legat de relațiile culturale dintre Austria și Bulgaria”, a declarat ambasadoarea Ikić-Böm în cadrul ceremoniei.
Diplomata a subliniat că prof. Anghelova conduce de fapt două biblioteci austriece – în Veliko Tarnovo și Ruse – și se dedică în totalitate cercetării și promovării operei laureatului Premiului Nobel Elias Canetti. La inițiativa sa, Festivalul literar de la Ruse s-a impus deja.
Editor: Ivo Ivanov
Tradus și postat în limba română de Vlad Mitev
Fotografii: Prefectura din Ruse
Louisa Vanbal este angajată la Ministerul Economiei din Germania. Firul invizibil care leagă tânăra germană de Bulgaria este dragostea ei pentru limba bulgară. Louisa Vanbal spune că a studiat limba și cultura franceză la universitate, dar îi plac..
În acest sfârșit de săptămână, orașul Taraclia s-a transformat într-un veritabil centru al diversității culturale, găzduind cea de-a 24-a ediție a Festivalului Etniilor „Unitate în diversitate”. Evenimentul a reunit aproximativ 30 de ansambluri folclorice..
Uneori le măsurăm șederea pe acest pământ în zile, dar cu zborul lor eteric transformă un moment într-o amintire frumoasă. Muzeul Regional de Istorie Naturală din Plovdiv dedică Festivalul Fluturilor acestor creaturi efemere ale naturii. Festivalul va..
Primele premii naționale „Teen Time” vor fi acordate în această seară în Studioul 1 al Radioului Național Bulgar. Campania este inițiată de emisiunea cu..
Centrul orașului Asenovgrad se transformă astăzi într-o scenă plină de culoare, arome și tradiții, unde prinde viață spiritul Parcului Biosferic „Peretele..