”Consiliul Rectorilor Bulgari a propus crearea Alianțelor Universitare Dunărene”, a declarat profesoara Miglena Temelkova, președinta Consiliului, în cadrul forumului ”Zilele Bulgariei în Kecskemét, Ungaria”.
Ideea este ca alianțele să includă două sau mai multe universități din țările prin care curge Dunărea sau din care își au originea afluenții acesteia.
În cadrul aceluiași eveniment, Consiliul Rectorilor din Bulgaria și Conferința Rectorilor din Ungaria au semnat un acord de cooperare, potrivit unui raport al agenției de știri de stat BTA. Temelkova a declarat că acest acord va consolida legăturile dintre universitățile bulgare și ungare în cadrul peisajului educațional european mai larg.
Ea a menționat că universitățile din ambele țări oferă deja programe în limba engleză și își promovează produsele educaționale la nivel global. Acestea, a spus ea, creează oportunități pentru proiecte comune, precum și pentru schimburi de studenți și cadre didactice în cadrul diverselor programe. Temelkova a adăugat că speră ca următorul forum universitar bilateral să aibă loc la Sofia.
Editor: Ivo Ivanov
Publicat în limba română de Vlad Mitev
Prim-ministrul Macedoniei de Nord, Hristijan Mickoski, l-a acuzat pe jurnalistul macedonean de origine bulgară Vladimir Perev, care a fost atacat, că a înscenat incidentul și s-a autolezat, a raportat BGNES. Pe 21 noiembrie, într-un magazin din..
Plovdiv va oferi concertele, târgurile și un parc de gheață pentru sărbătorile de Crăciun și Anul Nou cetățenilor și oaspeților săi, a anunțat municipalitatea. Primarul Kostadin Dimitrov va aprinde bradul de Crăciun în fața clădirii Primăriei Plovdiv pe..
„Soluțiile pentru realizarea păcii în Ucraina trebuie să se bazeze pe principiile fundamentale ale Cartei ONU, precum suveranitatea, independența și integritatea teritorială.” Acest lucru a fost declarat de ministrul bulgar de externe Gheorg Gheorghiev..