Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Un lider sindical bulgar avertizează asupra unui deficit de 8,7-9,2 miliarde de euro în proiectul de buget

Foto: BTA

Plamen Dimitrov, președintele celui mai mare sindicat din Bulgaria, Confederația Sindicatelor Independente din Bulgaria (KNSB), a avertizat asupra unui deficit potențial de aproximativ 17-18 miliarde de leva (8,7-9,2 miliarde de euro) în proiectul de buget pentru anul viitor.

Vorbind la Pernik, Dimitrov a spus că stabilitatea politică este esențială, mai ales că țara se confruntă cu unul dintre cele mai dificile bugete din ultimele decenii. ”Într-un moment ca acesta, sustenabilitatea guvernării este mai mult decât necesară”, a declarat el reporterilor, potrivit corespondentei BNR Elena Tamakearska.

El a adăugat că orice remaniere guvernamentală ar trebui să aibă loc cât mai curând posibil. ”Întrebarea cheie pentru mine este ce se va întâmpla cu bugetul și finanțarea sistemelor de salarizare și pensii, despre care oamenii așteaptă să afle”, a spus el.

”Este posibil să se facă unele reduceri de cheltuieli, dar, în opinia mea, acest lucru este puțin probabil, mai ales în ceea ce privește pensiile și salariile”, a adăugat Dimitrov. ”Nu vom permite reducerea acestor fonduri – dimpotrivă, este nevoie de creștere în aceste domenii, ceea ce va necesita venituri fiscale mai mari. Întrebarea pe care o punem este cum vor fi colectate acestea.”

Editor: Diana Țankova

Publicat în limba română de Vlad Mitev




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Rumen Spețov este candidatul propus pentru funcția de administrator special al Lukoil Bulgaria

Persoana nominalizată pentru funcția de administrator special al celor patru companii ale „Lukoil Bulgaria” este Rumen Spețov, a declarat ministrul economiei, Petar Dilov. „El îndeplinește toate cerințele legale”, a adăugat Dilov. Decizia a fost..

publicat în 14.11.2025 la 15:30

Medici bulgari efectuează controale de sănătate reproductivă în Albania

Albania și Bulgaria și-au unit forțele în numele nașterii unui copil în plus. În după-amiaza zilei de 7 noiembrie, au început primele controale gratuite de medicină reproductivă, conduse de specialiști bulgari, în orașul albanez Korçë — o regiune..

publicat în 14.11.2025 la 14:45

„Viața valorează mai mult decât like-urile”: a început campania care îi avertizează pe tineri să nu-și riște viața pentru fotografii periculoase

„Viața valorează mai mult decât like-urile”: este numele celei mai recente campanii lansate pentru a-i avertiza pe tineri să nu-și riște viața pentru fotografii periculoase. Inițiativa este lansată de una dintre companiile de transport al energiei..

publicat în 14.11.2025 la 11:30