Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Coaliția de guvernare discută viitorul cabinetului în spatele ușilor închise

Foto: Ani Petrova

O reuniune a partenerilor de coaliție a avut loc în această dimineață, în timpul unei ședințe a Adunării Naționale, pentru a discuta posibila reformare a guvernului. O astfel de schimbare a fost menționată pentru prima dată de liderul GERB, Boiko Borisov, după ce partidul său a ocupat locul 6 la alegerile locale din Pazargic.

Consiliul comun de guvernare se întrunește în spatele ușilor închise, departe de atenția mass-media, relatează Maria Fileva de la BNR. Unul dintre puținele lucruri care au devenit clare este că bugetul de stat pentru anul viitor este unul dintre subiectele de discuție. Deputatul GERB Delian Dobrev, care a părăsit consiliul două ore mai târziu, a refuzat să spună dacă s-a ajuns la un acord cu privire la parametrii financiari.

Deputatul DPS-Un Nou Început Hamid Hamid a fost văzut intrând în clădire (formațiunea nu face parte din coaliția de guvernare în mod oficial, dar susține guvernul). Întrebat dacă va participa la consiliul coaliției, Hamid Hamid a declarat că liderul partidului său a spus ieri tot ce era de spus. Într-un e-mail adresat mass-media, Delian Peevski a anunțat că a purtat discuții cu premierul Rosen Jeliazkov și și-a confirmat sprijinul pentru cabinet.

Ulterior, GERB a anunțat pe pagina sa de Facebook că, împreună cu Există un Astfel de Popor, a ridicat problema președinției rotative a Adunării Naționale „în numele guvernării comune a statului între cele trei formațiuni din coaliție”.

Postarea precizează, de asemenea, că au început discuții constructive între parteneri cu privire la bugetul pentru 2026. ”Discuțiile pe ambele teme vor continua în zilele următoare, iar lucrările Adunării Naționale vor fi reluate mâine”, se adaugă în declarație.

Editat de Diana Țankova

Tradus și postat de Vlad Mitev

Fotografii:Ani Petrova, BNR


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Președintele Radev și Ministerul Afacerilor Externe salută acordul de încetare a focului în Gaza

Cea mai importantă sarcină este găsirea unei soluții la războiul din Europa prin diplomație și stabilirea unei păci durabile, a declarat președintele Rumen Radev în capitala Estoniei, Tallinn, unde a participat la o reuniune a Grupului Arraiolos...

publicat în 10.10.2025 la 13:15

Bruxelles lansează o acțiune în justiție împotriva Bulgariei în legătură cu normele privind detașarea șoferilor

Bruxelles lansează o acțiune în justiție împotriva Bulgariei în legătură cu normele privind detașarea șoferilor Comisia Europeană a introdus o acțiune în justiție împotriva Bulgariei la Curtea Europeană de Justiție (CEJ), argumentând că țara nu a..

publicat în 08.10.2025 la 17:45

Borisov despre întâlnirea sa cu Trump Jr: Întâlniri private cu copiii prietenilor mei

Liderul celui mai mare partid parlamentar GERB a comentat întâlnirea sa cu Donald Trump Jr., care a stârnit un mare interes mediatic în Bulgaria: ”Întâlniri private cu copiii prietenilor mei, la un prânz informal din care nu rezultă nimic altceva decât..

publicat în 08.10.2025 la 13:15