Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Festivalul „Ciolanul de Elena” aduce gustul autentic al munților Balcani

Foto: BTA- arhivă

Festivalul „Ciolanul de Elena”, care se va desfășura între 24 și 26 octombrie în orașul Elena, promite o atmosferă plină de culoare, cu programe folclorice, competiții, demonstrații și degustări, au anunțat organizatorii din cadrul administrației municipale și ai Consiliului local pentru turism. Vizitatorii vor putea nu doar să se bucure de surprizele pregătite, ci și să-și imortalizeze momentele într-un colț foto special amenajat.

Deschiderea oficială va fi marcată de un program muzical multigen, urmată, a doua zi, de ceremonia de inaugurare din piața „Hristo Botev”, cu participarea formațiilor folclorice locale și a invitaților speciali – între care Petya Paneva și Gloria. Seara, cerul deasupra localității Elena va fi luminat de focuri de artificii.

Participanții vor putea lua parte la o procesiune cu un steag bulgăresc de 124 de metri, condusă de fanfară din Etropole, să asiste la un show culinar și să deguste vinuri locale, iar pe stadion – să se prindă într-un horă tradițională și să guste din cea mai mare plăcintă cu ciolan de Elena. O competiție dedicată specialității locale va pune la încercare forța și spiritul locuitorilor din munți.

De secole, în munții Balcani, zona Elena, oamenii pregătesc acest delicat tipic din pulpă de porc, sărată și îngropată în cenușă fierbinte. După 45 de zile, carnea este scoasă și lăsată să se usuce în curentul caracteristic zonei, relatează BTA.

Tradus și publicat de Iulia Bahovski

Foto: BTA- arhivă


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Zboruri regulate din Sofia către SUA sunt preconizate începând cu primăvara anului 2026

Primele zboruri regulate directe între Bulgaria și Statele Unite sunt preconizate să înceapă în aprilie 2026, a declarat ministrul Transporturilor și Comunicațiilor, Grozdan Karagiov, în cadrul discuției naționale „Turism și conectivitate aeriană:..

publicat în 24.10.2025 la 15:30

Un poem bulgar participă la expoziția ”EU Poetry-Verses Across Borders” din Qatar

Bulgaria a participat la expoziția internațională intitulată „EU Poetry-Verses Across Borders”, a anunțat Ambasada Bulgariei la Doha pe Facebook. Evenimentul a fost organizat de Centrul de Diplomație Publică Katara și Delegația Uniunii Europene în..

publicat în 24.10.2025 la 14:45

Institutul de Agricultură din Kiyustendil sărbătorește cu degustarea unor noi soiuri de mere

Institutul de Agricultură din Kiyustendil marchează astăzi Sărbătoarea științei agricole printr-o degustare de noi soiuri și hibrizi de mere, a declarat pentru BTA directoarea instituției, conf. dr. Iliana Krișkova. Agricultorilor le vor fi prezentate..

publicat în 24.10.2025 la 10:30