Elevii școlii bulgare „Azbuka” din Dublin vor avea ocazia să participe la o nouă activitate, a anunțat instituția pe pagina sa de Facebook.
Începând cu 1 noiembrie, aceștia își vor putea dezvolta imaginația și abilitățile creative lucrând cu materiale naturale, în cadrul „Atelierului creativ”. Copiii vor avea libertatea deplină de a da viață unor creații artistice originale – o scoică transformată în dragon, mărgele devenite coroană sau o crenguță prefăcută în baghetă magică.
Atelierul, desfășurat sâmbăta după orele de curs, se adresează atât celor mai mici elevi, cât și celor care finalizează clasa a XII-a.
„Mesele sunt pline de crenguțe, scoici, mărgele și fire colorate, iar aerul e încărcat de șoapte de idei și râsete. Scopul este să creăm un loc unde fiecare copil poate transforma lucrurile obișnuite în miracole”, spun profesorii.
Școala bulgară „Azbuka” din Dublin funcționează cu aprobarea Ministerului Educației și Științei și este cofinanțată de stat, potrivit BTA. Elevii primesc certificate recunoscute în sistemul de învățământ bulgar.
Tradus și publicat de Iulia BahovskiBulgaria rămâne un exportator net de energie electrică și unul dintre pilonii sistemului energetic din Europa de Sud-Est. Exporturile de energie electrică depășesc importurile cu 3,1% în 2024. Conform acestui indicator, Bulgaria ocupă locul 11 în Europa...
Armata bulgară va compensa lipsa de personal, dar nu imediat. Pentru 2025, avem fonduri pentru a angaja doar 1000 de soldați noi, a declarat ministrul apărării, Atanas Zapryanov, în fața comisiei parlamentare competente. Comisia a susținut..
O întâlnire cu tema „Misiunea Apă” are loc astăzi la Universitatea de Stat din Burgas „Prof. dr. Asen Zlatarov”. La eveniment participă cercetători implicați în misiunea Uniunii Europene „Refacerea oceanelor și apelor noastre”, inițiată de Comisia..
Echipa bulgară se întoarce acasă cu patru medalii de la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Tineret, desfășurată în orașul..
În Moldova trăiesc peste 80000 de bulgari, concentrați în partea de sud a țării. Majoritatea sunt stabiliți în orașul Taraclia și în regiunea..
Pe 26 octombrie, Aeroportul Plovdiv a întâmpinat, printr-o ceremonie oficială, primul zbor cu 87 de pasageri al noii linii regulate Plovdiv – Milano..