Când două nume mari își unesc forțele pentru un duet, succesul este garantat. Așa s-a întâmplat cu piesa Mai Mult a lui Miro și ALMA, și se pare că același lucru se va întâmpla și cu a doua lor colaborare, Acolo. Piesa a fost creată în cadrul Sofia Songwriting Camp. Muzica a fost compusă de Miro, Iuli de la Moleț, Denis Popstoev și compozitoarea suedeză Kristin Langsrud, iar versurile au fost scrise de Miro și Dara Ekimova.
Miro a povestit cum a apărut ideea: „La început, am compus o versiune solo a piesei, dar mi s-a părut că se potrivește mai bine cu ALMA și cu melancolia din vocea ei, pe care o admir atât de mult. Acum totul pare perfect.”

„Este un adevărat privilegiu pentru mine să fiu alături de Miro pentru a doua oară într-o piesă bulgară atât de puternică și emoționantă!”, a adăugat ALMA.
Videoclipul adaugă profunzime poveștii, fiind un scurtmetraj muzical regizat și scris de Chris Zahariev, cu imaginea semnată de Boris Kalaigiev. Filmat în întregime pe peliculă, videoclipul îl are în rol principal pe cel mai bun tânăr breaker din Bulgaria, Nikolay Kafelov, iar actorul Tsvetan Apostolov îl interpretează pe fratele său.
„Acolo este lansat cu o lună înainte de marele concert al lui Miro la Arena 8888 Sofia, pe 26 noiembrie 2025, care va marca încheierea turneului său național.
Editat de Dilyana Tracheva
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Fotografii: youtube.com/@MiroHDOfficial
Pentru a sărbători 120 de ani de la nașterea intelectualului bulgar Dimitar Nenov, pe 11 noiembrie va avea loc proiecția documentarului muzical „Dimitar Nenov și dimensiunile eleganței” la Consulatul General al Bulgariei în New York, a anunțat misiunea..
Duoul popular „Moleț” va prezenta noul său album „Paraklis” (Capela) cu două concerte în Sala 1 a Palatului Național al Culturii din Sofia, pe 4 și 5 noiembrie. Melodiile vor fi interpretate în aranjamente acustice special create. Alături de Kris Makarov..
L-am remarcat pe Momcil Kosev pentru prima dată când am făcut cunoștință cu trupa SoulBmoll, în care este chitarist, vocalist și principalul compozitor. Muzicienii din trupă sunt preferații nu numai ai publicului, ci și ai multor vedete bulgare care..
Pe 23 și 24 noiembrie, în Narva și Tallinn, Orchestra Simfonică a Orașului Narva (Narva Linna Sümfooniaorkester), sub bagheta dirijorului principal..