În 2024, 8,2% dintre persoanele cu vârsta de peste 18 ani care au declarat că lucrează (fie ca angajați, fie ca lucrători independenți) în UE erau expuse riscului de sărăcie, potrivit datelor Eurostat, citate de canalul Horizont al BNR. În Bulgaria, această pondere a ajuns la 11,8%. Procentul persoanelor active expuse riscului de sărăcie este mai mare doar în Luxemburg, ajungând la 13,4%. Cea mai mică rată a persoanelor active expuse riscului de sărăcie a fost înregistrată în Finlanda (2,8%).
Indicatorul „persoane active expuse riscului de sărăcie” include persoanele angajate sau care desfășoară activități independente și care trăiesc în gospodării al căror venit disponibil este sub 60% din venitul mediu național.
Editat de Miglena Ivanova
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Foto: Pixabay
Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internațional (FMI) a încheiat Consultarea pe baza Articolului IV pentru Bulgaria în anul 2025. În procedura privind evaluările și recomandările adresate statelor membre ale FMI se arată că cererea internă continuă..
Bulgaria se situează pe locul 11 în indicele global „Digital Quality of Life 2025” (DQL), realizat de compania Surfshark, după ce anul trecut ocupa poziția a 18-a. Indicele analizează și urmărește bunăstarea digitală a țărilor pe baza a cinci criterii:..
Bulgaria nu va fi nevoită să salveze țările din zona euro care se confruntă cu dificultăți. Acest lucru a afirmat Liliana Pavlova, fost vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții, la Radio Național Bulgaria. „În contractele pe care le semnăm și în..
Bulgaria se situează pe locul 11 în indicele global „Digital Quality of Life 2025” (DQL), realizat de compania Surfshark, după ce anul trecut ocupa..
Proiectul de buget de stat a fost adoptat în primă lectură de Parlament pe 21 noiembrie, însă schimbările propuse pentru cadrul financiar al anului 2026 au..
Bulgaria nu va fi nevoită să salveze țările din zona euro care se confruntă cu dificultăți. Acest lucru a afirmat Liliana Pavlova, fost vicepreședinte al..