23
Pe 8 noiembrie 2025, în Sala 11 a Palatului Național al Culturii, cei mai buni maeștri și artizani din Bulgaria vor fi premiați pentru a treia oară. Fondatorul și motorul inițiativei „Creatorul anului” este Nikola Traikov, care a vizitat „Radio Bulgaria” împreună cu dr. Bistra Pisanceva, membru al juriului, și invitatul special Dimitar Gheorghiev.



„Mi-am dorit întotdeauna să creez produse care să aducă beneficii comunității creative, ajutând-o să crească, să câștige recunoaștere și să devină mai unită. Visul unui eveniment cultural semnificativ dedicat artei meșteșugărești și creatorilor și meșterilor bulgari – păstrătorii identității noastre naționale – a devenit realitate prin muncă asiduă și perseverență”, a spus Nikolai.
Lucrările sunt evaluate de profesioniști distinși din diverse domenii ale artei și meșteșugului, pe baza originalității, măiestriei și impactului emoțional. Juriul de experți are sarcina dificilă de a selecta cele mai bune dintre ele.



„Oh, este într-adevăr foarte dificil!”, spune dr. Bistra Pisanceva, maestră de renume mondial în domeniul dantelei cu fusuri. „Este fascinant să vezi o astfel de varietate de lucrări din diferite categorii. În același timp, ele trebuie să îndeplinească anumite criterii. Ca artist, înțeleg cât de greu este să lucrezi ore întregi la ceva și apoi să-l lași să plece din mâinile tale pentru a fi văzut de cumpărători, de public sau de un juriu strict. Așadar, mi-a fost foarte greu să iau o decizie”, a continuat Bistra Pisanceva.


Pentru prima dată în acest an, opt artiști vor crea cele opt premii, fiecare oferind propria interpretare a logo-ului concursului. În acest fel, fiecare artist va primi recunoașterea binemeritată, iar câștigătorii vor avea în mâini o operă unică, impregnată de spiritul creatorului său.
„Artiștii au fost selectați pe baza observațiilor mele. Cred că pot face față sarcinii și mi se pare foarte interesant faptul că un artist va acorda un premiu unui alt artist. Este un gest foarte frumos de apreciere și respect – să creezi ceva pentru un coleg”, spune Nikolai.



Pentru prima dată în istoria concursului „Creatorul anului”, Galeria ART Adriana din centrul Sofiei va găzdui o expoziție cu lucrările finaliștilor, permițând mai multor oameni să fie martori la magia artei handmade. Expoziția va fi deschisă până pe 7 noiembrie. Premiul special al publicului va fi prezentat în cadrul ceremoniei de gală de la Palatul Național al Culturii.


Tineri muzicieni și artiști, printre care și cântărețul Dimitar Gheorghiev, în vârstă de 13 ani, vor crea o atmosferă plină de viață în sală. Participarea la un eveniment de o asemenea amploare este o recunoaștere suplimentară a talentului său – el a câștigat de mai multe ori concursuri muzicale în Bulgaria, Malta, Italia, România și Serbia.


„Publicul va avea ocazia să asculte una dintre melodiile mele preferate ale marii cântărețe Beyoncé. Voi interpreta frumoasa ei melodie „Ascultă” (Listen), spune talentatul tânăr artist.
Nikolai Traikov este, de asemenea, fondatorul proiectului „Mâini de Aur Bulgaria”, care cuprinde peste 50 de videoclipuri.



„Ideea este de a filma artiști și meșteșugari bulgari în mediul lor natural, povestind o istorie captivantă despre viața lor în aproximativ trei minute, astfel încât oamenii să poată cunoaște esența lor și să înțeleagă ce înseamnă arta manuală. Este parte a identității noastre culturale naționale, deoarece meșteșugurile sunt printre cele mai valoroase lucruri care trebuie păstrate și protejate”, a spus Nikolai.


„Alăturați-vă nouă la „Creatorul anului”! Este un eveniment incredibil de pozitiv, în care oamenii se reunesc ca unul singur. Pleacă ca prieteni, plini de emoții pozitive. Și nu uitați, meșteșugul manual face parte din rădăcinile noastre milenare, așa că susțineți lucrările artizanale!”, a îndemnat Nikolai Traikov la sfârșitul conversației noastre.

Publicat și tradus de Vlad Mitev
Fotografii: Desislava Semkovska; Nilolai Traikov; tng.bg
Guvernul bulgar a aprobat un nou program de sprijinire a organizațiilor comunităților bulgare din Albania, Serbia, Kosovo, Ucraina și Moldova și a cetățenilor din Macedonia de Nord cu identitate bulgară pentru perioada 15 octombrie 2025 - 31 decembrie..
Cele mai mari două sindicate din Bulgaria – KNSB și KT Podkrepa – organizează o acțiune de protest de avertisment în fața sediului Consiliului de Miniștri. Manifestarea este programată pentru 31 octombrie (vineri), înaintea ședinței Consiliului Național..
Încrederea bulgarilor în situația lor financiară personală este în scădere – arată un studiu realizat de agenția sociologică „Miara” între 5 și 13 octombrie 2025, pe un eșantion de 801 cetățeni bulgari majori. Dacă în aprilie 32,2% dintre respondenți se..
A fost săpat singurul tunel feroviar de pe ruta Plovdiv–Burgas. Informația a fost făcută publică în timpul vizitei viceministrului transporturilor, Liuben..
Pe platforma Aeroportului Vasil Levski din Sofia, doi reprezentanți ai Federației Bulgare de Sporturi de Forță „Strongman” s-au confruntat cu un avion de..