Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Pe 24 mai, primadona muzicii pop bulgare va cânta în sala Olympia din Paris

Foto: lili.bg

Lili Ivanova va cânta pentru a doua oară în sala „Olympia”. Concertul este programat pentru 24 mai 2026 și se află sub patronajul președintelui Rumen Radev, informează echipa celui mai mare nume al muzicii pop bulgare.

Lili Ivanova adresează mulțumiri speciale lui Gérard Pont – director al festivalului FrancoFolies și director executiv al Morgane Groupe, și Christinei Kambitova, directoarea FrancoFolies de Bulgarie. Anul acesta, artista a participat pentru prima dată în programul „Francofolies”, a cărui a 11-a ediție a avut loc pe 20 și 21 iunie la Plovdiv.

La Paris, turneul lui Lili Ivanova va fi împreună cu LI Orchestra, din care fac parte Angel Diulgerov, Orlin Țvetanov, Ognyan Enev, Ivan Iordanov-Cheri, Hristo Mihalkov, Rosen Vatev și trio-ul vocal LaTiDa.

La 9 ianuarie 2009, Lili Ivanova a devenit primul artist bulgar cu un concert solo într-una dintre cele mai populare săli din Europa. În anul următor apare albumul „Au Nom De La Foi”, care poartă numele piesei interpretate în limba franceză, cu versuri de Stéphane Chappelle, muzică de Christian Hall și aranjament de Emil Boyadjiev.

„Olympia” este cea mai veche sală de concerte încă activă din Paris și una dintre cele mai cunoscute din lume. În 1964, Beatles au susținut acolo un spectacol memorabil împreună cu Sylvie Vartan. De pe această scenă a pornit cariera lui Édith Piaf, iar printre legendele care au concertat acolo se numără Dalida, Aretha Franklin, Frank Sinatra, Jackson Five cu Michael Jackson, Gilbert Bécaud, Mireille Mathieu, Adamo, Charles Aznavour, Luciano Pavarotti, Yves Montand, Madonna, The Rolling Stones, Louis Armstrong, Tina Turner, Joe Dassin, Joséphine Baker și mulți alții.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Coproducția bulgaro-engleză Jocul Diavolului câștigă premiul la Festivalul de Film Chelsea din New York

Coproducția bulgaro-engleză Jocul Diavolului a câștigat premiul pentru cea mai bună cinematografie la prestigiosul Festival de Film Chelsea din New York, a anunțat Consulatul General al Bulgariei în New York pe Facebook. Filmul a fost proiectat în..

publicat în 21.10.2025 la 15:00

Festivalul internațional Da Fest de la Sofia explorează semnalele unei lumi nesigure

Ediția aniversară, a zecea, a Festivalului Internațional Da Fest reunește la Sofia lucrări ale unor artiști de renume mondial din domeniul artelor digitale. Evenimentul de cinci zile, organizat de „Da Lab” și Academia Națională de Arte, se deschide astăzi..

publicat în 21.10.2025 la 08:45
Parcul Biosferic „Peretele roșu”

Spiritul Parcului Biosferic „Peretele Roșu” prinde viață la o sărbătoare în Asenovgrad

Centrul orașului Asenovgrad se transformă astăzi într-o scenă plină de culoare, arome și tradiții, unde prinde viață spiritul Parcului Biosferic „Peretele Roșu”, relatează Radio Plovdiv BNR. La evenimentul „Sărbătoarea meșteșugurilor și gusturilor:..

publicat în 17.10.2025 la 09:30