Miercuri, temperaturile minime vor fi între 5 și 10°, în Sudul Bulgariei între 12 și 17°, iar în Sofia – aproximativ 8°. Pe parcursul zilei va fi înnorat și cu precipitații, în principal în Nordul și Vestul Bulgariei, care vor continua și în noaptea de marți spre miercuri. Pe alocuri, acolo, precum și în Rodopii de Est, cantitățile vor fi semnificative. În Câmpia Dunării va sufla un vânt slab până la moderat din vest–nord-vest, cu care va pătrunde aer rece. În Estul Bulgariei vântul va rămâne din sud–sud-vest și va fi moderat până la puternic, în special în Sud-Estul Bulgariei. Temperaturile maxime în nord-vest vor fi între 7 și 9°, în Sudul Bulgariei până la 13–15°, iar în capitală – aproximativ 12°.
De-a lungul litoralului Mării Negre va fi predominant înnorat. Va ploua în principal la nord de Capul Emine. Temperaturile maxime ale aerului vor fi între 15 și 19°. Temperatura apei mării este între 14 și 16°.
În munți va fi înnorat, în multe locuri cu ploaie, iar peste 2000 de metri – cu zăpadă. Vor exista precipitații semnificative în masivele sud-vestice și în partea centrală și estică a Starei Planina. Aproape fără precipitații va fi în Strandja și Sakar. Va continua să sufle un vânt puternic de sud-vest, iar pe zonele înalte și deschise – vânt puternic până la furtună. Temperatura maximă la altitudinea de 1200 m va fi de aproximativ 10°, iar la 2000 m – aproximativ 4°.
Joi, în majoritatea regiunilor precipitațiile vor înceta, iar înnorările temporar se vor risipi și vor scădea. Mai târziu, în cursul zilei, acestea se vor înmulți din nou, iar pe alocuri, în special în regiunile montane, va cădea ploaie slabă.
Tradus și publicat de Iulia BahovskiCreșterea salariului minim este susținută de 54,1% dintre bulgari. O treime dintre respondenți consideră că salariul minim ar trebui să fie egal cu salariul minim de subzistență. Acest lucru reiese din rezultatele unui sondaj reprezentativ realizat de..
În mai multe orașe din Bulgaria vor avea loc astăzi marșuri sub deviza „Niciuna mai mult”, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor. La marșuri vor participa și reprezentanți ai Fondului Bulgar pentru Femei...
Vor fi nori împrăștiați, fără precipitații Marți, temperaturile minime vor varia între 0 și 5°, mai ridicate de-a lungul coastei Mării Negre – între 8 și 11°, iar în Sofia – în jur de 2°. În timpul zilei, vor fi nori împrăștiați de înălțime medie și..