81,2% dintre bulgari nu consideră că democrația din Bulgaria este autentică, 78,2% se îndoiesc că tranziția s-a încheiat, iar 57,6% nu sunt convinși că în Bulgaria economia de piață nu este funcțională. Datele provin dintr-un sondaj independent realizat de agenția de sondaje Myara, desfășurat între 12 și 17 noiembrie 2025 în rândul a 807 cetățeni bulgari adulți.
Constatările apar pe fondul marcării recente a celei de-a treizeci și șasea aniversări a începutului schimbărilor democratice, de piață și prooccidentale în Bulgaria.
Studiul arată, de asemenea, că 60,2% dintre compatrioții noștri sunt de acord cu afirmația că Securitatea de Stat continuă să controleze procesele politice din Bulgaria.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski
Persoana nominalizată pentru funcția de administrator special al celor patru companii ale „Lukoil Bulgaria” este Rumen Spețov, a declarat ministrul economiei, Petar Dilov. „El îndeplinește toate cerințele legale”, a adăugat Dilov. Decizia a fost..
Albania și Bulgaria și-au unit forțele în numele nașterii unui copil în plus. În după-amiaza zilei de 7 noiembrie, au început primele controale gratuite de medicină reproductivă, conduse de specialiști bulgari, în orașul albanez Korçë — o regiune..
„Viața valorează mai mult decât like-urile”: este numele celei mai recente campanii lansate pentru a-i avertiza pe tineri să nu-și riște viața pentru fotografii periculoase. Inițiativa este lansată de una dintre companiile de transport al energiei..
Elevii din Generația Z, care sunt în prezent în școală (născuți între 1995 și 2012), folosesc pe scară largă inteligența artificială în procesul lor de..
La Berlin are loc astăzi o reuniune europeană la nivel înalt dedicată suveranității digitale, organizată de Germania și Franța. Pe 13 noiembrie 2025,..
Miercuri, temperaturile minime vor fi între 5 și 10°, în Sudul Bulgariei între 12 și 17°, iar în Sofia – aproximativ 8°. Pe parcursul zilei va fi înnorat..