„Prieteni”, „Strada principală”, „Fata înaltă”, „Până în ultima clipă”, „Chitara pe peron” și multe altele… Hituri rock cu versuri și mesaje profunde care au marcat mai mult de o generație – asta găsim în noul album dublu live al trupei Factor, intitulat „Sreshtu Vremeto” (Împotriva timpului). Și timpul însuși pare să le fie favorabil de mai bine de jumătate de secol. Dovada acestui fapt a fost publicul numeros din Sala nr. 1 a Palatului Național al Culturii din Sofia la marele concert al trupei Factor din 2024 – noul album prezintă înregistrarea acelui concert. Acesta conține piese din primii ani ai trupei, precum și din perioada de aur a acesteia din anii 1980. Include, de asemenea, o piesă nouă, intitulată simbolic „Întoarcere”. De fapt, trupa nu a încetat niciodată să existe, dar acum se întoarce la activitatea concertistică, deoarece întâlnirea cu publicul este ceea ce contează cel mai mult pentru muzicieni.

Potrivit noului vocalist al trupei, Vasil Stoianov, cea mai importantă trupă de hard rock din Bulgaria este tocmai Factor. Aceștia continuă să mențină standarde muzicale ridicate — vinilul albumului live dublu a fost mixat și produs în Regatul Unit, locul de naștere al rock «n» roll-ului.
Mesajele semnificative rămân, de asemenea, foarte importante pentru muzicieni – versurile noii piese „Întoarcere” sunt scrise din nou de Alexander Petrov, care a compus majoritatea marilor succese ale trupei. Muzica este compusă din nou de Veselin Todorov – fondatorul Factor – cu contribuția tuturor membrilor trupei la aranjament.

De fapt, piesa este doar o parte din materialul nou la care lucrează, care se așteaptă să fie prezentat într-un album viitor. În ceea ce privește piesa „Întoarcere”, chitaristul Factor, Petar Gheorghiev — Peșeto, spune:
„Cu această piesă am vrut să arătăm că Factor s-a întors. Suntem din nou aici — pe scenele din Bulgaria, peste tot. Și oamenii ne pot asculta din nou, toate melodiile pe care le amintesc și cu care au crescut”.
Noul album al trupei, „Împotriva TImpului”, va avea premiera în concert pe 27 noiembrie la Joy Station din Sofia.
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Fotografii: YouTube / Factor; Facebook / Vasil Stoianov; Trupa rock Factor
Pe 23 și 24 noiembrie, în Narva și Tallinn, Orchestra Simfonică a Orașului Narva (Narva Linna Sümfooniaorkester), sub bagheta dirijorului principal Anatoli Shchura, prezintă un program interesant cu lucrări de Mozart, Alfred Schnittke și compozitoarea..
Cea de-a opta ediție a Concursului Internațional de Vioară Vasko Abagiev va avea loc la Sofia în perioada 20-23 noiembrie 2025, atrăgând un interes record. Organizatorii de la Clubul Leonardo da Vinci – Sofia, afiliat UNESCO, sunt încântați să fi primit..
„Fiecare preludiu al lui Debussy este o lume muzicală perfectă” – astfel răspunde tânărul pianist bulgar Emanuil Ivanov la întrebarea despre partea sa preferată din programul muzical pe care îl pregătește pentru publicul din Sofia. El lucrează la..
Pe 23 și 24 noiembrie, în Narva și Tallinn, Orchestra Simfonică a Orașului Narva (Narva Linna Sümfooniaorkester), sub bagheta dirijorului principal..