Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

O carte despre întâlnirile dintre țarul Boris al III-lea și regele Carol al II-lea a fost prezentată la Ruse

Foto: BTA

Istoricul român Florentin Breazu și-a prezentat noua carte la Muzeul Regional de Istorie din Ruse. Curatorul Muzeului Teohari Antonescu din Giurgiu este autorul studiului „Vizite regale pe Dunăre: Giurgiu și Ruse (1933-1936)”. Traducerea în limba bulgară a fost realizată de Daniel Cain, directorul Institutului de Studii Sud-Est Europene din București.

Cartea prezintă fotografii, documente și articole din presa locală care reflectă întâlnirile dintre țarul Boris al III-lea și regele Carol al II-lea al României la Ruse și Giurgiu. Publicația se bazează în principal pe arhivele Muzeului Teohari Antonescu din Giurgiu și pe documente din Arhivele Naționale ale României, a declarat Daniel Cain pentru BTA.

„Astăzi, aici, în regiunea Dunării inferioare, în cadrul integrării politice și economice europene, România și Bulgaria au reușit să transforme teritoriul într-un spațiu european comun, lăsând în urmă ceea ce le-a divizat în trecut. Dunărea ne unește acum cu adevărat!”, a remarcat autorul.

Cartea a fost prezentată cu sprijinul Asociației ”Euroregiunea Danubius”.

„Este un subiect care a entuziasmat atât locuitorii din Ruse, cât și pe cei din Giurgiu, deoarece a atras atenția întregii lumi în acel moment, în momente diferite. Vedem cum întâlnirea celor doi conducători, fiecare în propria țară, a dat o nouă speranță poporului. Amândoi erau iubiți de supușii lor, și de aceea această întâlnire s-a dovedit a fi foarte importantă, nu numai din punct de vedere politic, ci și social”, a spus prof. Nikolay Nenov, directorul Muzeului Regional de Istorie din Ruse. 

Editor: Ivo Ivanov

Tradus și postat de Vlad Mitev




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

„Urban Wine Fest” la Ruse: Vinuri bulgărești și românești se întâlnesc pe 26-27 septembrie

Festivalul de vin „Urban Wine Fest” va avea loc pe 26 și 27 septembrie 2025 , în centrul orașului Ruse . Evenimentul reunește crame din toată Bulgaria, care vor prezenta 45 de vinuri din 17 soiuri locale și internaționale . Festivalul face parte din..

publicat în 25.09.2025 la 11:30
Avioane de vânătoare F-16 ale Forțelor Aeriene Române

Echipajele avioanelor de vânătoare bulgare și românești au desfășurat cu succes un exercițiu de antrenament

Echipajele MiG-29 de la Baza Aeriană nr. 3 din Graf Ignatievo și echipajele F-16 ale Forțelor Aeriene Române au finalizat cu succes toate procedurile de control al spațiului aerian în timpul misiunii de poliție aeriană, ca parte a exercițiului de zbor..

publicat în 17.09.2025 la 18:15

Bulgaria dorește să participe la restaurarea Mănăstirii Murfatlar

 Ministrul Culturii, Marian Bachev, a avut o întâlnire de lucru cu omologul său român, Andras Demeter, care a sosit la Sofia la invitația sa.  Principalele teme de discuție au fost parteneriatul în restaurarea emblematicului Han Solacolu din București, un..

publicat în 12.09.2025 la 10:30