Invitați, profesori locali și străini, diplomați ai multor țări, părinți și copii ai unei școli internaționale de renume din Sofia au avut posibilitatea astăzi să afle mai multe despre România, despre valorile, oamenii, dar și despre bunătățile ei culinare, la un târg caritabil organizat de Asociația de Părinți a școlii.
Alături de Bulgaria, Grecia, Jamaica, Israel, SUA. Turcia, Ucraina, Vietnam ș.a., a fost prezentă și România cu un stand amenajat cu obiecte de decor și port popular, album cu fotografii și multe delicii culinare tradiționale.
„Sunt extrem de recunoscătoare celor două familii de români care, deși puțini la număr au un aport fantastic în viața comunității noastre. Tot ce vedeți aici este făcut în casă de cele două mame ale copiilor români, elevi ai acestei școli, iar unul dintre tați ne-a ajutat să aducem din țară, produse tradiționale românești.”, a declarat pentru Radio Bulgaria, Alexandra Petraru din România, profesoară la această școală.

De la standul românesc n-a lipsit nici Coloana Infinitului, inedit redată de elevii școlii, sub îndrumarea profesorului lor de artă din Anglia, prieten al României și admirator al artei ei.

Evenimentul s-a bucurat și de prezența E.S. D-na Brândușa Ioana Predescu, Ambasador al României la Sofia, și a altor membri ai comunității de români din capitala Bulgariei.

Fondurile obținute din vânzarea produselor acestui târg, sunt destinate sprijinirii activității educaționale a elevilor.
Foto: Iulia Bahovski
Istoricul român Florentin Breazu și-a prezentat noua carte la Muzeul Regional de Istorie din Ruse. Curatorul Muzeului Teohari Antonescu din Giurgiu este autorul studiului „Vizite regale pe Dunăre: Giurgiu și Ruse (1933-1936)”. Traducerea în limba bulgară..
Construirea unor noi poduri peste Dunăre nu este doar o chestiune bilaterală între Bulgaria și România, ci reprezintă o prioritate strategică pentru prosperitatea întregii Uniuni Europene și pentru securitatea colectivă în cadrul NATO. Acest lucru a fost..
La aproape 24 de ore după închiderea sa, Podul peste Dunăre dintre Ruse și Giurgiu, a fost redeschis pentru circulația camioanelor de mare tonaj, a anunțat prefectul regiunii Ruse, Dragomir Draganov. Începând cu ora 9:00 dimineața, pe 5 noiembrie,..