Unul dintre cei mai iubiți sfinți de pe meleagurile bulgărești este Sf. Dimitrie din Salonic. În Bulgaria există multe biserici ridicate în cinstea sfântului din Salonic, care a murit ca martir în secolul al IV-lea pentru că a refuzat să-i persecute și să-i pedepsească pe credincioșii creștini. Încă din timpul celui de-al Doilea Țarat Bulgar (1185-1396), bulgarii îl considerau pe Sfântul Dimitrie ocrotitorul ceresc al capitalei Târnovo.
Potrivit documentelor istorice, în 1185, o icoană a Sfântului Dimitrie a ajuns în chip minunat la Târnovo tocmai din bazilica din Salonic care îi adăpostea moaștele, jefuită în timpul invaziei otomane. Icoana a fost un semn pentru conducătorii bulgari de la acea vreme că Sf. Dimitrie va fi ocrotitorul statului bulgar recent restaurat. În cinstea sfântului, primii Asănești au înălțat o biserică măreață la poalele cetății Trapezitsa. În al treilea deceniu al secolului al XIII-lea, biserica a rămas biserica principală a statului; acolo a fost hirotonit arhiepiscopul Vasile I în fruntea Bisericii Bulgare independente restaurată (după dominația bizantină). Fără îndoială, în biserica Sf. Dimitrie au primit semnele demnității regale toți conducătorii bulgari din perioada 1186-1241, de la fondatorii dinastiei Asan până la țarul Ivan Asan al II-lea.
Tradiția de a construi biserici cu hramul Sf. Dimitrie se păstrează până în zilele noastre, și prin multe dintre ele fiind întărită ideea Sfântului ca ocrotitor al Bulgariei. Așa este de pildă frumoasa biserică albă cu hramul "Sf. Mare Mucenic Dimitrie din Salonic” situată în cartierul Pancharevo al capitalei Sofia.
Localnicii nu au avut o biserică proprie timp de mulți ani și, chiar înainte ca Bulgaria să devină o țară liberă, au început construcția de amploare a unei biserici în satul de atunci Pancharevo, în apropiere de Sofia. Lucrările finale de construcție ale bisericii au fost finalizate în 1882, iar în ajunul zilei de 26 octombrie, ziua Sfântului Dimitrie, aceasta a fost sfințită în chip solemn. Anul acesta se împlinesc 140 de ani de când biserica și-a deschis porțile și până în prezent este singura biserică ortodoxă din cartierul de la periferia capitalei Bulgariei. Este situată în centrul istoric al cartierului Pancharevo și are statut de monument de cultură de importanță locală.
„Biserica a fost construită cu eforturile întregii comunități din Pancharevo pentru a fi o expresie colectivă a visului unei Bulgarii libere și unite", spune protoiereul Kristin Apostolov, proaspăt paroh al bisericii cu hramul „Sf. Dimitrie” din Pancharevo. În secolele XVII-XIX, la apusul Imperiului Otoman, Pancharevo era o localitate extrem de eterogenă, populată de refugiați din Macedonia și Tracia de la Marea Albă, precum și de cerchezi. De asemenea, coloniștii au dat numele așezării, care provine din cuvântul bulgăresc vechi "panitza" - așa este forma terenului - și "chari" (din turcescul çare ) - un cuvânt care înseamnă „stațiune", deoarece zona abundă în izvoare minerale curative cunoscute încă din antichitate.
„Nu puțini dintre bulgarii care au fugit din Macedonia aveau legături cu Salonic, ca centru al regiunii geografice a Macedoniei, de unde și numele de Sf. Dimitrie de Salonic. Într-un fel, această biserică este un simbol al unei Bulgarii libere, nu numai datorită aspectului său frumos și distins, ci și pentru că a devenit un centru de întâlnire pentru personalitățile care mai târziu au început să construiască Bulgaria modernă. După eliberare, Pancharevo a devenit rapid centrul intelectualității bulgare, al celor care veneau să construiască infrastructura modernă a Sofiei. Este cunoscut faptul că aici a fost ridicată una dintre primele centrale hidroelectrice, nu numai din Bulgaria, ci și din Peninsula Balcanică în ansamblu. Acest lucru s-a întâmplat la câteva decenii după ridicarea bisericii ”Sfântul Dimitrie”, dar cei care au construit hidrocentrala veneau din Franța, Italia, și nu puțini dintre ei au rămas și s-au stabilit în micul sat Pancharevo. Așadar, încă de la începutul secolului al XX-lea, numărul locuitorilor a crescut rapid și a căpătat un aspect foarte pitoresc, iar biserica a devenit locul de întâlnire pentru toți locuitorii noi și vechi."
„Astăzi, situația din Pancharevo nu este diferită de cea de acum 140 de ani, când a fost clădită biserica", a adăugat protoiereul Kristin Apostolov.
„Într-un astfel de mediu multicultural, construcția unei biserici a început chiar în acest loc. De aceea, eu personal mă simt responsabil să continui munca acelor oameni care, înainte de eliberare, în granițele Imperiului Otoman, au reușit să ridice o astfel de biserică măreață și importantă - un adevărat simbol al unei noi Bulgarii libere."
Foto: acebook /Храм Свети Димитър, bg-patriarshia.bgPe 29 aprilie începe Săptămâna Mare în 2024. O perioadă în care creștinii ortodocși din Bulgaria se pregătesc să întâmpine sărbătoarea luminată Învierea lui Hristos. Imediat după marea sărbătoare creștină a Duminicii Floriilor, care amintește de..
Din cauza ostilităților în curs de desfășurare în Israel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a decis ca anul acesta un reprezentant al Bulgariei să nu călătorească la Ierusalim pentru a duce Focul Sfânt în Bulgaria. Acest lucru a fost anunțat..
După apusul soarelui (ora 17.00), azi pe 22 aprilie, începe Pesah, una dintre cele trei sărbători majore pentru evrei. Ca dată și zi, sărbătoarea este variabilă și are loc după a 14-a zi a lunii de primăvară Nisan, începând după echinocțiul de primăvară,..