Nomazi digitali din întreaga lume vor să înființeze o mare comunitate internațională în stațiunea bulgară Semkovo, pregătindu-se să transforme un hotel abandonat, construit cu o amploare impresionantă în anii '80. Clădirea are un aspect arhitectural original și dimensiuni impresionante. Dar ceea ce incită imaginația nomazilor digitali este locația sa și posibilitatea de a lucra și de a trăi împreună în natura de la Rila, fără a se priva de confortul modern, împărțind spații comune de co-working și coliving
Colliving este o nouă mișcare care își face loc în lumea modernă a tehnologiei digitale și a posibilității de a lucra la distanță. În coliving, nomazii digitali se stabilesc pentru mai mult timp într-un singur loc nu doar pentru a lucra împreună, ci și pentru a-și împărți timpul liber, aflăm de la Matthias Zeitler, inițiatorul proiectului "Coliving Semkovo". El este, de asemenea, fondatorul așa-numitului "Coworking Bansko", proiectul care a făcut din Bansko capitala nomazilor digitali.
Potrivit acestuia, Semkovo este locația ideală pentru munca și traiul la distanță:
"Este o veche stațiune comunistă. Membrii Partidului Comunist obișnuiau să-și petreacă timpul în această clădire incredibilă, dar, de-a lungul timpului, a fost abandonată. Stațiunea a devenit pustie, dar aici a fost construit un hotel incredibil de mare, în care s-a investit o sumă uriașă de bani. Se pare că toată lumea din orașul vecin Belița este cumva legată de această clădire. Oamenii mai în vârstă îmi povestesc cum obișnuiau să danseze aici în discotecă, mulți oameni lucrau în această clădire. Sunt foarte mândri de acest loc și se bucură că cineva vrea să facă ceva pentru el, în loc să îl lase să cadă în ruină", explică Matthias.
Ideea este de a transforma hotelul abandonat într-o clădire modernă cu 200 de studiouri individuale și 8 mii de metri pătrați de spațiu comun în inima orașului Rila. Visul organizatorilor este de a trezi stațiunea uitată la o nouă viață. Oameni din întreaga lume vor veni aici pentru a combina munca cu sporturile de iarnă, ciclismul montan, drumețiile în munți și tot felul de activități în natură.
Dar cel mai interesant aspect al proiectului este că va fi gestionat de comunitate, proprietarii vor face parte dintr-o structură modernă de cooperativă:
"Cel mai important lucru în proiectul nostru este comunitatea. Aș putea să cumpăr această clădire, să o renovez și să o deschid, dar astfel nu va veni nimeni, pentru că Semkovo nu este o destinație cunoscută. Vreau să am 200 de coproprietari - oameni care investesc împreună în clădire prin cumpărarea unui apartament. Aceștia vor deține o parte din această cooperativă. Asta înseamnă că vom avea 200 de persoane care vor fi interesate să promoveze și să energizeze noul spațiu. Își vor ocupa apartamentele periodic, dar în restul timpului le vor închiria, astfel încât vor obține venituri din chirii, dar și profituri atunci când afacerea se dezvoltă", spune Matthias.
În mai puțin de o lună, proiectul a stârnit interesul a peste 125 de persoane care se gândesc să cumpere un apartament și să devină parte a ideii. Mulți susținători au depus deja un avans pentru a duce proiectul mai departe, aflăm de la organizatori. Carly Lindsay din Marea Britanie ia, de asemenea, în considerare această posibilitate:
"Am petrecut mult timp în Bansko și fac parte din comunitatea de co-working a orașului. În prezent locuiesc în capitala Sofia, dar vreau să cumpăr o proprietate, așa că sunt aici (Semkovo - n.r.). Cred că acest proiect este fabulos de îndrăzneț și susținut de o viziune serioasă. Ideea că 200 de persoane din culturi și medii diferite pot încerca să construiască ceva împreună ca o echipă este inspirată. Înseamnă că trebuie să ai abilitățile necesare pentru a gestiona un proiect de anvergură și pentru a face parte din ceva mare."
Fotografii Veneta Nikolova, "Coliving Semkovo"
Numărul de turiști străini care vizitează în sezonul estival, litoralul bulgăresc sudic al Mării Negre, este același ca anul trecut, potrivit datelor Aeroportului Burgas. 1,2 milioane de străini au ales plajele bulgare în această vară - mult mai puțini..
Primorsko încheie sezonul cu o creștere de 30% a numărului de turiști Orașul stațiune Primorsko găzduiește Forumul Mării Negre 2024, unde cele mai de succes companii și municipalități din regiunea Mării Negre vor fi premiate în cadrul unei ceremonii..
Patru cazuri de lucrători din țări terțe - trei din Nepal și unul din Sri Lanka - angajați pentru a lucra în hoteluri din stațiunea de pe litoral Sunny Beach și care au plecat brusc, au fost raportate la poliția din Nessebar. Potrivit lui Veselin..
Cu ocazia participării Bulgariei la World Travel Market de la Londra, Ministerul Turismului și National Geographic au anunțat o campanie publicitară..
În cadrul Târgului Mondial de Turism WTM de la Londra, ministrul Turismului Evtim Miloșev a avut o serie de întâlniri-cheie cu miniștrii europeni ai..
Bansko a fost recunoscută drept una dintre cele mai dorite destinații în timpul World Travel Market London .Orașul stațiune a intrat în top 10 al..